Magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze majoritar cu produse autohtone
Publicat de Adrian Băncilă, 8 iunie 2016, 20:03
Măsura este prevăzută în legea privind comercializarea produselor alimentare adoptată astăzi de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Deputaţii au respins în schimb propunerea de închidere a supermarketurilor la sfârşit de săptămână.
Principala noutate constă în obligaţia impusă marilor magazine de a oferi la raft produse din lanţul alimentar scurt, adică de la producătorii din zonă în proporţie de cel puţin 51%.
Regula se aplică pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, produse lactate şi de panificaţie.
Excepţie fac lunile de iarnă, când necesarul de fructe şi legume poate fi completat şi cu produse din afară.
Proiectul de lege stabileşte de asemenea că preţul de vânzare a unui produs poate include doar preţul de achiziţie de la producător plus adaosul comercial, fără alte taxe.
Comercianţii care nu respectă aceste prevederi vor fi sancţionaţi cu amenzi între 100 şi 150.000 de lei, iar în caz de abatere repetată pot ajunge la suspendarea activităţii între trei şi şase luni.
Sursa: RRA