Tragedii. Bărbat găsit spânzurat la Cumpăna, femeie găsită moartă în casă în Faleză Nord

Publicat de , 5 iunie 2016, 10:51
Un bărbat în vârstă de 47 de ani și-a pus capăt zilelor, duminică. Tragedia s-a produs în comuna Cumpăna.
El a fost descoperit de rude, care au sunat imediat la 112. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind declarată decedată.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru necropsie.
Iar o femeie în vârstă de 76 de ani a fost găsită decedată în casă, într-un apartament de pe strada Unirii din Constanța. Vecinii au alertat pompierii pentru că femeia nu răspunde la ușă, iar militarii au făcut descoperirea după ce au spart ușa.