Italia, prima pe lista laureaților Concursului Internațional de Dirijat Operă ”Black Sea”
Publicat de Carmen Secuiu, 30 mai 2016, 01:56 / actualizat: 30 mai 2016, 3:28
Timp de o săptămână, între 23 și 29 mai 2016, dirijori de pe cinci continente au concurat, la Constanţa, pentru premiile celei de-a II-a ediţii a Concursului Internaţional de Dirijat Operă „Black Sea”.
Italianul Giuseppe Montesano, Takahiro Nagasaki din Japonia și Petr Popelka din Cehia sunt marii câștigători ai premiilor „Black Sea Opera Conducting Competition”, desfășurat pentru a doua oară pe scena Teatrului Național de Operă și Balet din Constanța.
Cei trei dirijori s-au situat pe primele trei locuri, la concursul organizat de Thallasa Film & Music și teatrul constănțean de operă, la care s-au înscris 24 de competitori de pe cinci continente.
Reamintim că, primul loc al competiţiei de anul trecut a fost câștigat de spaniolul Daniel Gil de Tejada.
Organizatorii, președintele Asociaţiei Culturale ”Thallasa Film & Music” și managerul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” au decis să le ofere câștigătorilor ocazia de a concerta pe scena de la malul mării, în stagiunea viitoare.
”Eliminarea celorlalți concurenți din competiție a fost destul de dificilă, deoarece nivelul de pregătire al celor înscriși a fost de aproape aceeași valoare, iar concertul de gală a oferit publicului o prestație deosebită”, ne-au dezvăluit directorul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, Daniela Vlădescu și președintele asociației culturale, Remus Munteanu.
carmensecuiu@radioconstanta.ro