TULCEA: Pelicam 2016 – Documentar românesc de mediu și juriu format din adolescenți tulceni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 mai 2016, 09:31
Copiii și adolescenții din Tulcea sunt, și în acest an, în vizorul Pelicam, care se va desfășura între 16 și 19 iunie la Tulcea.
Cinci tineri tulceni coordonați de criticul de film Ileana Bîrsan, vor juriza competiția Fresh Perspectives din cadrul Pelicam 2016, iar cei mai mici vor fi răsfățați cu un concert inedit al unei fanfare belgiene, dar și cu o “călătorie” prin cosmos, ghidată de Observatorul Astronomic de la București.
Competiția Fresh Perspectives revine în acest an la Pelicam cu o selecție de filme care desfac în bucăți realitatea din jurul nostru și o pun la loc dintr-o perspectivă mai prietenoasă cu mediul.
Documentarele selectate vor fi proiectate în premieră națională:
“Urban Tides” (r. Simone Eleveld, 2015, Olanda) ne arată cum se poate transforma un fost șantier naval într-un spațiu comunitar unde toată lumea poate învăța să trăiască în armonie cu natura. Regizoarea Simone Eleveld și inițiatoarea proiectului De Ceuvel, Cynthia Mooij, vor fi alături de noi la proiecție.
“Poverty, Inc” (r. Michael Matheson Miller, 2015, SUA) arată cum ajutorul umanitar din Africa s-a transformat într-o afacere de miliarde de dolari care îi îngroapă și mai tare pe africani în sărăcie și dependență față de acțiunile caritabile.
“March of the White Elephants” (r. Craig Tanner, 2015, Brazilia/SUA/Africa de Sud) demontează ideea larg răspândită conform căreia organizarea Cupei Mondiale oferă beneficii țărilor gazdă. În schimb, demonstrează că FIFA este un parazit modern ce abuzează țările iubitoare de fotbal.
“Digital Food” (r. Martijn Kieft, 2015, Olanda) încearcă să afle cum va arăta mâncarea viitorului, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul combustibililor fosili de care depinde hrana noastră.
De asemenea, competiția Fresh Perspectives cuprinde unul dintre documentarele din Focusul Pelicam 2016 despre industria modei. “Out of Fashion” (r. Jaak Kilmi, Lennart Labarenz, 2015, Estonia) urmărește traseul designeriței Reet Aus care are un plan ambițios de a schimba viziunea în industria modei. Reet va fi alături de noi la Pelicam.
Competiția Fresh Perspectives va fi jurizată și în acest an de cinci adolescenți din Tulcea, coordonați de Ileana Bîrsan, jurnalist și critic de film, în prezent inițiatoare de cursuri și ateliere de educație cinematografică pentru elevi.
Competiția de documentare scurte din acest an cuprinde o selecție de nouă filme, din opt țări, din Franța până în Brazilia.
Printre acestea, se numără singurul documentar românesc din competiția Pelicam 2016 – “Păstrătorii de Rost” – film proiectat în premieră mondială.
Tot în cadrul competiției de scurt-metraje, va fi proiectat “Som Pastor” (r. Borja Calvo, 2015, Spania), un film emoționant despre un băiețel de 11 ani care, la 4 ani, și-a rugat părinții să-i ia o găină. Au urmat iepuri, papagali, oi, arici, capre…
Filmul va fi proiectat în prezența regizorului.
Juriul competiției de scurt metraje este format din:
Heinz Hermanns, fondatorul festivalului de scurt-metraje Interfilm, de la Berlin. Este, de asemenea, co-fondatorul si directorul festivalului de scurt-metraje „Going Underground“, care are loc în metrourile din Berlin și, din 2011, și în metrourile din Seul, Coreea de Sud.
Luiza Vasiliu, jurnalist, editor coordonator al revistei de cultură Scena9.
Séverine Lenglet, realizatoare de film de origine franceză, stabilită la Berlin. Coordonează proiecte transeuropene, cu focus pe probleme sociale legate de migrație, diversitate și democrație.
Program special pentru copii:
Cei mici sunt din nou răsfățații noștri la cea de-a cincea ediție de Pelicam. Primele două zile de festival, 16 și 17 iunie, le sunt dedicate. Joi, 16 iunie, începe festivalul cu proiecții pentru copii, dar și cu o surpriză pentru ei care vine tocmai din Belgia.
Le Jouet Musical / Cutiuța Muzicală este o fanfară inedită formată din cinci tineri muzicieni care folosesc instrumente de jucărie precum trompete de jucărie, mini-pian, mini-chitări, sunete de bicicletă, de văcuțe, rațe și alte animale pentru a reinterpreta melodii de jazz, folk sau chiar rock.
Cu ajutorul prietenilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, vineri dimineața copii vor fi plimbați într-un tur virtual. După un tur al cerului vizibil de pe Terra, se merge pe Lună.
Elevii prezenți vor face o călătorie contra cronometru printre planete și sateliții lor, după care vor ajunge la marginea sistemului solar. Prezentarea are loc vineri, 17 iunie, la teatrul Jean Bart din Tulcea.