Anatoly Karpov a prefațat Europenele feminine de șah de la Mamaia
Publicat de Catalin Donose, 26 mai 2016, 11:41
Întrecerile Campionatului European individual feminin de șah vor fi găzduite de stațiunea Mamaia în perioada 26 mai – 8 iunie, competiția fiind prefațată astăzi de fostul campion mondial Anatoly Karpov.
Meciurile vor avea loc la hotelurile Comandor și Amiral din Mamaia.
Șahistul din Rusia a participat la o acțiune de popularizare a șahului în Piața Ovidiu din Constanța.
Au mai fost prezenți: Ministrul Tineretului și Sportului – Elisabeta Lipă, Marea Maestră Internațională de șah – Corina Peptan, președintele Federației Române de Șah – Sorin Iacoban și secretarul general al forului șahistic – Vladimir Danilov.
Fostul campion mondial Anatoly Karpov a oferit autografe și s-a fotografiat cu numeroșii copii și șahiști .