Înfrângere pentru Performer Constanța în Euro Winners Cup
Publicat de Catalin Donose, 24 mai 2016, 16:23
Astăzi, formația Performer Constanța a susținut cel de-al doilea meci din cadrul Euro Winners Cup 2016, denumirea Ligii Campionilor la fotbal pe plajă.
Competiția are loc în această săptămână la Catania, în Italia și aliniază la start 32 de echipe din 28 de țări, împărțite în opt grupe.
Campioana României a câștigat prima partidă, 7-3 cu Santos din Anglia, dar a cedat, astăzi, după un meci spectaculos, 5-7 cu Djoker Chișinău din Republica Moldova.
În celălalt meci al grupei, portughezii de la Braga au surclasat pe Santos cu 17-1.
Clasament 1. Braga – 6 puncte, 2. Performer Constanța – 3 puncte, golaveraj 12-10, 3. Djoker Chișinău – 3 puncte, golaveraj 7-12, 4. Santos – 0 puncte.
În ultimul meci al grupei, constănțenii vor întâlni miercuri, de la ora 13,15 pe liderul clasamentului, Braga și pentru a spera la calificare au nevoie de o victorie.