Calendarul zilei – 20 mai
Publicat de Codrin RAITA, 20 mai 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Economic
* Timişoara: HackTM 2016, eveniment organizat de Asociaţia Banat IT şi Timişoara Startup Hub – Cantina UPT din Complexul Studenţesc (20-22 mai). Participă peste 500 de programatori cu experienţă, dar şi începători, designeri, oameni creativi și cu idei, studenţi, chiar şi micuţii IT-işti, de la CoderDojo
– Medicină, Sănătate
* Expoziţia de informare şi consiliere despre nutriţie, diabet şi viaţă sănătoasă – ExpoDiabet – la Sala Palatului (20-22 mai)
* Târgu Mureş: Noile terapii în urologie, inclusiv noua metodă introdusă în Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, laparoscopia, vor fi prezentate la „Zilele Urologiei Mureşene”, ediţia a IV-a – la Hotelul Grand (20 şi 21 mai)
– Cultură
* Muzeul Naţional al Literaturii Române, Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, cu sprijinul British Council, Institutul Italian de Cultură, Goethe Institut, Ambasada Republicii Coreea, Literature Translation Institute of Korea, Ambasada Franței şi Institutul Francez, organizează cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) (18 – 22 mai). Co-producător: Radio România Cultural. Din program:
- ora 14:00 – Grupul pentru Dialog Social (Calea Victoriei nr.120) organizează masa rotundă cu tema „Mai pot scriitorii să influențeze lumea de azi? Rolul PEN International într-o realitate globalizată”.Oaspeți: Yang Lian (China), Menna Elfyn (Țara Galilor, Regatul Unit), Anastassis Vistonitis (Grecia).Participanți: Caius Dobrescu (vicepreședinte PEN România), Elena Ștefoi (secretar PEN România), Adina Dinițoiu, Răzvan Țupa, Mariana Gorczyca.Moderator: Magda Cârneci, președintă PEN România
- ora 17:00 – Dialog poetic: Ko Un (Republica Coreea) și Yang Lian (China) – Librăria Humanitas–Cișmigiu, Bd. Elisabeta 38. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu
- ora 19:30 – DADA–100 – poezie sonoră, simultană, experimentală și de avangardă – la Teatrul Excelsior, Str. Academiei 28.Cu: Tomomi Adachi (Japonia), Jaap Blonk (Olanda), Mugur Grosu (România), Joël Hubaut (Franța), Claudiu Komartin (România), Angelika Meyer (Germania), Enzo Minarelli (Italia), Hannah Silva(Anglia).Moderator: Claudiu Komartin.Curator: Simona Nastac (Anglia)
* ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 20 – 22 mai, la Gara Băneasa, cea de a doua ediţie a festivalului de muzică alternativă „Sound & Vision”
* Brăila:Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu”, ajuns la a XII-a ediţie are loc în perioada 20-22 mai, se va desfăşura în Sala Polivalentă. Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila
* Cluj: Concert susţinut de pianistul Horia Mihail, sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Turneului „Pianul Călător” – ora 19:00, la Casa Universitarilor. „Pianul Călător” este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundația Marconi, în perioada 24 martie – 21 mai, în 19 localități din țară și la Chișinău. Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 2. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical. Partener principal: ARCUB-Centrul de proiecte Culturale al Municipiului București
* Madrid: Institutului Cultural de la Madrid susţine participarea scriitorului Marin Mălaicu Hondrari în cadrul seriei de activităţi „Variaciones rumanas”, care va avea loc în perioada 20-26 mai, la Universitatea din Granada. Astăzi are loc dezbatere internaţională despre cultura română susţinută de Lectori de limba română din cadrul mai multor Universităţi europene
– S-a întâmplat într-o zi de 20 mai
* Cu 1691 de ani în urmă (325) s-a deschis oficial, la Niceea, Sinodul I Ecumenic, care a durat până la 25 august acelaşi an. Atât la deschiderea întrunirii, cât şi la închidere a asistat însuşi împăratul Constantin, lucrările ţinându-se în sala de recepţie a palatului imperial din Niceea, sub conducerea episcopilor Eustaţiu al Antiohiei (324-330) şi Alexandru al Alexandriei (313-328). Acest prim Sinod prezintă o deosebită importanţă, deoarece a fost prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică (318 Părinţi, conform Tradiţiei), în cadrul căreia s-au dezbătut probleme doctrinare fundamentale şi s-au luat decizii majore care privesc dreapta credinţă şi unitatea bisericii (a fost respinsă şi condamnată învăţătura lui Arie, s-a stabilit o primă formă a „Crezului” şi o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor, s-a instituit şi o regulă pentru toate Sinoadele Ecumenice ce urmau a fi organizate ulterior)
* Acum 518 ani (1498) expediţia lui Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez, a atins ţărmul Indiei. La 8.VII.1497 Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa, de la Belem/Lisabona, până în India, înconjurând Africa, şi deschizând, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia
* În urmă cu 151 de ani (1865) a fost inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian. În acelaşi an este organizată la Iaşi o expoziţie similară (20.V/1.VI)
* Acum 93 de ani (1923) apărea, la Bucureşti, până la 2.VI.1929, „revista teatrală, plastică, muzicală şi literară” „Clipa”, sub conducerea lui Horia Igiroşanu
* Cu 89 de ani în urmă (1927), între 20 şi 21 mai, avea loc prima traversare aeriană fără escală a Oceanului Atlantic (New York-Paris, în 33 ore 30 minute), realizată de pilotul american Charles A. Lindbergh (1902-1974), la bordul monoplanului său „The Spirit of Saint Louis”
* Acum 88 de ani (1928) căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun/Cehoslovacia, în septembrie 1926, şi amputate ulterior), obţinea locul I la concursul internaţional de la Băneasa
* În urmă cu 67 de ani (1949) prin Decretul nr. 217 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador” (societate constituită la 16.VI.1921); primul director al „Agerpres” – Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. La 15/27.III.1889 a fost înfiinţată, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp, prima agenţie de presă „românească, naţională şi autonomă” sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Subordonată Ministerului Afacerilor Străine, Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, datorită primului război mondial. La 16.VI.1921 a fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio – Rador”, agenţie telegrafică de presă, în cadrul căreia statul român deţinea, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor. Prin Legea din 24.III.1926 devenea „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”
* Cu 58 de ani în urmă (1958), între 20-24 mai, la Consfătuirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre Tratatului de la Varşovia s-a adoptat hotărârea privind retragerea tuturor trupelor sovietice staţionate în România, justificându-se această măsură prin faptul că ţara noastră nu avea graniţă comună cu nici o ţară nesocialistă şi nu era, deci, ameninţată direct de forţele militare ale NATO (trupele sovietice staţionate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hruşciov, în lunile iunie şi iulie ale aceluiaşi an)
* Acum 26 de ani (1990) au avut loc primele alegeri libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial. Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional)
* Tot într-o zi de 20 mai, acum 11 ani (2005), regizorul Cristi Puiu a obţinut Marele premiu al Festivalului de film de la Cannes la secţiunea „Un certain regard”, consacrată tinerilor regizori, pentru lung-metrajul „Moartea domnului Lăzărescu”
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Financiarului Militar”, marcată din anul 2006 ( – 10 ani). Înaltul Decret Regal nr.6625/20.05.1891 a consfinţit înfiinţarea în cadrul Ministerului de Război a Direcţiei a-7-a a contabilităţii controlului şi pensiilor. Acest act constituie momentul de referinţă în istoria oştirii române, în dezvoltarea şi afirmarea structurii financiar-contabile
– 1876: S-a născut (la Paris) Paul Menu, fotograf şi operator de film de origine franceză, autorul primelor filmări din România (realizate în intervalul 10.V-20.VI.1897) (m. 1973, la Paris) – 140 de ani
– 1895: S-a născut chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1969)
– 1899: S-a născut matematicianul Mihail Ghermănescu; cercetări în domeniul ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, teoriei funcţiilor şi teoriei numerelor (m. 1962)
– 1907: S-a născut actorul Niki Atanasiu (m. 1967)
– 1913: S-a născut Ion Dumitrescu, compozitor de muzică cultă şi pedagog (m. 1996)
– 1914: S-a născut Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (m. 1995)
– 1930: S-a născut Geo Şerban, istoric şi critic literar, editor
– 1938: S-a născut Dan Mănucă, critic şi istoric literar, traducător
– 1945: S-a născut Mircea Drăgan, compozitor, instrumentist şi orchestrator; fost membru al formaţiilor Sideral, Mondial şi Romanticii
– 1961: S-a născut Viorel Gavrilă, compozitor şi dirijor – 55 de ani
– 1969: A murit Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică (a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele) (n. 1892)
– 1974: A murit Ion Pas (numele la naştere: Ioan M. Pascu), romancier şi traducător (a tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne); între anii 1958 şi 1965 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române (n. 1895)
– 1974: A murit silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1907)
– 1978: S-a născut scriitorul Dan Sociu; a publicat nouă cărţi de poezie şi proză, dintre care două au fost traduse în SUA şi Serbia; a câştigat importante premii literare româneşti şi a publicat în diverse reviste din ţară şi străinătate
– 1988: A murit medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, pe care a aplicat-o curent, sub numele de „Gerovital”; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a morţii 10.V.1988
– 2013: A murit istoricul Gheorghe Buzatu; specialist în istoria contemporană a României şi în istorie universală; senator PRM în perioada 2000-2004 (n. 1939)
EVENIMENTE EXTERNE
– Sendai, Japonia: Reuniune a miniştrilor de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 (20-21 mai)
– Tunis: Congresul naţional al partidului islamist Ennahdha, una din principalele formaţiuni politice din Tunisia, în cadrul căruia are loc alegerea noului preşedinte (20 – 22 mai)
– Louisville, SUA: Reuniune anuală a Asociaţiei Naţionale a Armamentului, principala organizaţie non-profit care protejează drepturile cetăţenilor de a purta arme de foc (20 – 22 mai)
– Taipei: Noul preşedinte al Taiwanului, Tsai Ing-wen, prima femeie președinte a acestei țări, îşi preia funcţia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Maritimă Europeană”, marcată la iniţiativa Uniunii Europene din 2008, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor Europei, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere; de asemenea, această zi promovează identitatea maritimă europeană şi pune accentul pe modul în care mările pot ajuta Europa să facă faţă provocărilor globalizării
– „Ziua Internaţională a Metrologiei”; la 20.V.1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22.III.1883)
– „Food Revolution Day” (Ziua revoluţiei mâncării); sărbătorită la nivel internaţional, în a treia vineri din luna mai, mişcarea a fost iniţiată de bucătarul britanic Jamie Oliver, protagonist a numeroase show-uri TV culinare, precum şi autor al unor cărţi care-şi propun să inspire şi să educe oamenii în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos (renunţarea la mâncarea de tip fast food şi întoarcerea la obiceiul sănătos de a găti)
– Ziua Naţională a Republicii Camerun; aniversarea adoptării Constituţiei – 1972
– 1506: A murit navigatorul genovez Cristofor Columb; din 1492 în serviciul Spaniei, a întreprins (până în 1504) patru călătorii, în cursul cărora a descoperit majoritatea insulelor din America Centrală şi a atins coastele Americii Centrale şi ale Americii de Sud; ziua de 12.X.1492, când a descoperit insula Watling (San Salvador) din arhipelagul Bahamas, este considerată data descoperirii Americii (Lumea Nouă) (n. ~1451) – 510 ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la 21.V.1506
– 1759: S-a născut William Thornton, medic, inventator, pictor şi arhitect american de origine britanică; printre realizările sale se numără proiectul Capitoliului din Washington D. C., sediul Congresului federal, unul dintre simbolurile SUA (m. 1828)
– 1799: S-a născut Honoré de Balzac, romancier, critic literar, eseist şi jurnalist francez; considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic (m. 1850)
– 1806: S-a născut John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului (m. 1873) – 210 ani
– 1822: S-a născut Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (m. 1912)
– 1830: S-a născut Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi; a scris mai multe romane dar este cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume” (m. 1907)
– 1834: A murit Marie Joseph Motier, marchiz de La Fayette, general şi om politic francez; conducător militar în războiul de independenţă din America (1775-1783); în timpul Revoluţiei franceze a organizat şi a condus Garda Naţională (iulie 1789); autor al unor „Memorii” (n. 1757)
– 1851: S-a născut Emile Berliner, inginer şi inventator american de origine germană, inventatorul gramofonului (m. 1929) – 165 de ani
– 1860: S-a născut chimistul german Eduard Büchner; cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1907 (m. 1917, la Focşani/România, în timpul Primului Război Mondial)
– 1864: A murit poetul romantic englez John Clare (n. 1793)
– 1876, 20.V/1.VI: A murit Hristo Botev, poet şi patriot bulgar (n. 1847/1848) – 140 de ani
– 1882: S-a născut scriitoarea norvegiană Sigrid Undset; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1928 (m. 1949)
– 1896: A murit Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană (n. 1819) – 120 de ani
– 1908: S-a născut actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea (m. 1997)
– 1913: S-a născut William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (m. 2001)
– 1918: S-a născut Edward B. Lewis, genetician american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1995, alături de Christiane Nüsslein-Volhard, Eric F. Wieschaus (m. 2004)
– 1920: S-a născut pianista americană Hephzibah Menuhin (m. 1981)
– 1920: A murit Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar, fiul compozitorului Emil Ábrányi (n. 1850)
– 1921: S-a născut scriitorul german Wolfgang Borchert (m. 1947) – 95 de ani
– 1925: S-a născut inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (m. 2001)
– 1935: S-a născut Jacques Salomé, psihosociolog, formator, profesor, scriitor şi poet francez; a creat metoda ESPERE (Energie Specială Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială), care oferă oamenilor un mod de a relaţiona viabil, facil şi eficient. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 23 mai 1935
– 1940: A murit Verner von Heidenstam, poet şi prozator suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1916; creaţia sa, înscrisă în registrul neoromantismului este animată de concepţia idealismului estetic; a inovat lirica naţională introducând în poezie elemente ludice şi baroce (n. 1859)
– 1943: S-a născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al Bano (numele real: Albano Carrisi)
– 1944: S-a născut cântăreţul britanic Joe Cocker (m. 2014)
– 1946: S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană de film Cher (născută: Cherilyn Sarkisian LaPiere) – 70 de ani
– 1947: A murit fizicianul german Philipp Lenard; cercetări în domeniile gazelor ionizate, fotoelectricităţii, fosforescenţei şi razelor catodice („razele L”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905, pentru munca sa în domeniul razelor catodice (n. 1862)
– 1955: S-a născut compozitorul polonez de muzică de film Zbigniew Preisner
– 1957: A murit Gilbert Murray, filolog şi umanist englez de origine australiană (n. 1866)
– 1989: A murit John Hicks, economist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1972, alături de Kenneth J. Arrow (n. 1904)
– 2000: A murit flautistul francez Jean-Pierre Rampal (n. 1922)
– 2002, 20/21: A murit Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluţionist şi istoric al ştiinţei; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (n. 1941)
– 2005: A murit Paul Ricoeur, unul dintre cei mai influenţi filosofi francezi contemporani; contribuţii în domeniul fenomenologiei şi hermeneuticii (n. 1913)
– 2009: A murit Oleg Iankovski, actor de teatru şi film rus; cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele regizate de Andrei Tarkovski (n. 1944)
– 2009: A murit scriitorul francez Pierre Gamarra (n. 1919)
– 2011: A murit jurnalistul italian Roberto Morricone, fondatorul şi primul director al canalului de ştiri al televiziunii italiene publice RAI (n. 1941) – 5 ani
– 2012: A murit inginerul american Eugene Polley, inventatorul primei telecomenzi fără fir pentru televizoare, în 1955 (n. 1915)
– 2012: A murit Robin Gibb, cântăreţ şi compozitor englez, membru al trupei Bee Gees (n. 1949)
– 2013: A murit Ray (Raymond Daniel) Manzarek, muzician american, membru fondator, alături de Jim Morrison, al trupei „The Doors” (n. 1939)
Sursa: RADOR