Rapid Bucureşti va achita datoria către Rhema Obed
Publicat de Claudiu Dobrescu, 14 mai 2016, 07:17
Astăzi în turneul play-off din seria 1 a Ligii a doua la fotbal se mai joacă meciurile următoare: SC Bacău – Dunărea Călăraşi (de la ora 11.00) şi Rapid Bucureşti – Dacia Unirea Brăila (de la ora 13.00).
Clasamentul este următorul: 1. Dunărea Călăraşi – 34p, 2. Rapid Bucureşti – 34p, 3. CF Brăila – 31p, 4. Academica Clinceni – 27p, 5. SC Bacău – 25p, 6. FC Farul – 22p.
După ce conducerea FIFA a somat Federaţia Română de Fotbal să penalizeze echipa Rapid cu şase puncte pentru o datorie de 50 de mii de euro către fostul jucător Rhema Obed, patronul Valerii Moraru a făcut o scurtă declaraţie.
El a afirmat că este îngrijorat de datoriile ascunse care încep să apară într-un moment nepotrivit când echipa din Giuleşti trage să obţină promovarea în Liga 1.
Valerii a mai spus că datoria către Rhema Obed va fi achitată până la data impusă de FIFA (20 Mai) astfel încât echipa să nu fie depunctată dar FC Rapid va face apel la această decizie, pentru ca situaţia privind achitarea restanţei salariale să fie clarificată în instanţă.