Calendarul zilei – 13 mai
Publicat de Codrin RAITA, 13 mai 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Medicină, Sănătate
* Societatea de Boli Infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, în parteneriat cu Asociaţia SAMAS şi Societatea Naţională de Medicina Familiei organizează simpozionul “Prevenţia şi depistarea precoce a bolilor infecţioase cu transmitere sexuală” (13 – 14 mai)
– Cultură
* Zilele Culturii Japoneze, în cadrul cărora vor avea loc conferințe și demonstrații de ikebana susținute de profesori și maeștri din Japonia – la Universitatea Româno-Americană (13-22 mai)
– S-a întâmplat într-o zi de 13 mai
* Acum 409 ani (1607) au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi pe malul râului James River, la nord-est de Norfolk (azi, statul american Virginia)
* Cu 79 de ani în urmă (1937) România şi Iugoslavia au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie
* Se împlinesc 70 de ani (1946), de când, între 13 şi 20 mai, Yehudi Menuhin, violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu)
* Se împlinesc 35 de ani (1981) de când la Roma, în Piaţa Sfântul Petru, a avut loc un atentat asupra Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), comis de teroristul turc Mehmet Ali Agca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe Suveranul Pontif, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop
* Acum 12 ani (2004) Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabilea obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia a fost elaborată Strategia militară a României
* Cu 11 ani în urmă (2005) a avut loc reprimarea violentă a demonstraţiilor antiguvernamentale din Uzbekistan, eveniment cunoscut ca „Masacrul de la Andijan”. Incidentele violente din oraşul Andijan s-au soldat cu sute de morţi şi zeci de persoane arestate
Aniversări – Comemorări
– Sf. Fecioară Maria de la Fatima (Calendarul Romano-Catolic 2016). NOTĂ: La 13.V.1917 trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini
– „Ziua Naţională a Transplantului” se sărbătoreşte în România, la iniţiativa Fundaţiei pentru Transplant, începând cu anul 2005, urmând modelul european
– 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător; unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene; autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai); în „Cartea de rogacioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin; nepot al episcopului Inochentie Micu, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745) – 210 ani
– 1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1935)
– 1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain) (m. 1916, pe front)
– 1904: S-a născut actriţa Elvira Godeanu (m. 1991)
– 1909: S-a născut actriţa franceză de origine română Jany Holt (născută Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt) (m. 2005)
– 1919: S-a născut inginerul George S. Bărănescu, stabilit (din 1979) în SUA; activitate de cercetare în domeniul motoarelor cu ardere internă; autor al unor invenţii (brevetate în SUA şi în alte state industrializate) care includ concepte de motoare cu ardere internă având capacitatea de conservare a energiei, toleranţă la combustibili şi emisii poluante reduse; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2001)
– 1924: S-a născut Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (m. 2005). NOTĂ: Site-ul http://www.poezie.ro/index.php/author/0033770/index.html menţionează ca dată a naşterii 10 mai 1924
– 1931: S-a născut Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor; membru titular, din 2004, al Academiei Române (m. 2008) – 85 de ani
– 1938: S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (m. 2006)
– 1940: S-a născut Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (m. 1996)
– 1942: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Constantin Vaeni
– 1945: S-a născut Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (m. 1996)
– 1947: S-a născut coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu
– 1949: S-a născut actriţa Julieta Szönyi Ghica
– 1955: S-a născut actorul Dinu Manolache (m. 1998)
– 1959: A murit Emil Haţieganu, jurist şi om politic; membru marcant al PNŢ; membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei; de mai multe ori ministru; arestat şi deţinut la Budapesta şi Györ (1944-1945); deţinut politic (1948-1951); membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1878)
– 1964: A murit geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul; a iniţiat primele cercetări de petrologie structurală şi de geotermometrie în România; membru titular, din 1963, al Academiei Române (n. 1895)
– 1968: S-a născut Oana Sârbu, interpretă de muzică uşoară şi actriţă
– 1969: A murit Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok (n. 1883)
– 1997: A murit Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caradja; prinţesa a ajutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (n. 1920)
– 1999: A murit Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic (n. 1927)
– 2008: A murit actorul Colea Răutu (numele la naştere: Nikolai Rutkovski) (n. 1912)
– 2008: A murit Costică Toma, fost portar al echipei de fotbal CCA, actuala Steaua Bucureşti, şi al reprezentativei României (n. 1928)
– 2009: A murit Adrian Tomescu, pianist şi profesor (n. 1947)
– 2010: A murit medicul şi profesorul Ioan D. Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1924)
– 2010: A murit Alexandru Sever (pseudonimul lui Solomon Silberman), prozator, dramaturg şi eseist, stabilit în Israel (n. 1921)
– 2011: A murit Ovidiu Dumitru, textier, scenarist şi realizator în TVR. A fost unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române, fiind realizator al mai multor emisiuni, printre care şi „Televiziunea, dragostea mea”, despre care a spus că este „o adevărată declaraţie de dragoste” faţă de unica televiziune a vieţii lui: Televiziunea Română (n. 1933) – 5 ani
– 2012: A murit pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1922). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 mai 2012
– 2014: A murit Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (n. 1951)
EVENIMENTE EXTERNE
– Washington: Preşedintele american Barack Obama găzduieşte, la Casa Albă, un summit „nordic”, la care participă lideri din ţările scandinave
– Viena: Raport lunar al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în contextul supraproducției și prețurilor mici ale țițeiului
Aniversări – Comemorări
– 1717: S-a născut împărăteasa Maria-Tereza a Austriei (m. 1780)
– 1835: A murit arhitectul britanic John Nash, considerat cel mai mare urbanist al timpului său (printre realizările lui se numără Regent’s Park din Londra) (n. 1752)
– 1840: S-a născut Alphonse Daudet, romancier, nuvelist şi dramaturg francez (m. 1897)
– 1842: S-a născut Sir Arthur Sullivan, compozitor şi dirijor englez (m. 1900)
– 1857: S-a născut Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1902 (m. 1932)
– 1882: S-a născut pictorul francez Georges Braque, întemeietorul cubismului, alături de Pablo Picasso (m. 1963)
– 1885: A murit Friedrich Gustav Jakob Henle, patolog german, unul dintre cei mai importanţi anatomişti din lume, cu deosebite contribuţii în dezvoltarea histologiei (n. 1809)
– 1907: S-a născut Daphne du Maurier, scriitoare britanică (m. 1989)
– 1914: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Gregor von Rezzori, scriitor, memorialist, scenarist, actor, artist vizual, critic de artă şi colecţionar austriac (numele real: Gregor Arnulph Hilarius d’Arrezzo) (m. 1998)
– 1916: A murit Shalom Aleichem (nume real: Şolom Nahumovici Rabinovici), scriitor şi publicist rus de limbă idiş; emigrat în SUA, spre sfârşitul vieţii (n. 1859) – 100 de ani
– 1930: A murit Fridtjof Nansen, explorator polar, naturalist şi om politic norvegian; cunoscut pentru expediţiile sale spre Polul Nord (a condus expediţia pe schiuri care a traversat partea de sud a Groenlandei, în 1888; a organizat o expediţie în Arctica, între anii 1893 şi 1896, pe vasul „Fram”); după 1918 a lucrat în instituţiile Ligii Naţiunilor (s-a ocupat cu repatrierea prizonierilor şi cu problemele refugiaţilor); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1922 (n. 1861)
– 1938: S-a născut Eberhard Schoener, pianist şi compozitor german
– 1938: S-a născut scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (m. 2015)
– 1939: S-a născut Harvey Keitel, actor american; mama sa, o evreică pe nume Miriam, s-a născut lângă Brăila emigrând mai apoi în Statele Unite
– 1941: S-a născut Joe Brown, vocalist şi chitarist britanic – 75 de ani
– 1941: S-a născut Ritchie Valens (Richard Valenzuela), cântăreţ, chitarist şi compozitor american (m. 1959) – 75 de ani
– 1943: S-a născut Mary Wells, cântăreaţă şi compozitoare americană (m. 1992)
– 1950: S-a născut cântăreţul, compozitorul, multi-instrumentistul şi producătorul american Stevie Wonder (numele la naştere: Stevland Hardaway Judkins)
– 1950: S-a născut Danny Kirwan, chitarist, vocalist şi compozitor britanic
– 1954: S-a născut interpretul irlandez Johnny Logan (numele real: Sean Patrick Michael Sherrard); a câştigat de 3 ori Eurovision-ul pentru Irlanda
– 1956: A murit scriitorul rus Aleksandr Fadeev (n. 1901) – 60 de ani
– 1961: A murit actorul american de film Gary Cooper (n. 1901) – 55 de ani
– 1975: A murit cantautorul american Bob Wills (James Robert Wills), considerat creatorul curentului muzical „western swing” (n. 1905)
– 1986: S-a născut Robert Pattinson, actor şi muzician britanic – 30 de ani
– 2006: A murit Jaroslav Jan Pelikan, istoric şi teolog ortodox, profesor american; unul dintre cei mai importanţi istorici ai creştinismului. A scris aproape 40 de cărţi, dintre acestea, lucrarea de referinţă în cinci volume „The Christian Tradition: A History of the Development of Doctrine [Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării tradiţiei] (1971-1989)” este recunoscută ca fiind prima istorie de acest gen (n. 1923) – 10 ani
Sursa: RADOR