Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 12 mai

Calendarul zilei – 12 mai

Publicat de Codrin RAITA, 12 mai 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Concert susţinut de cântăreţul spaniol, Enrique Iglesias, în cadrul turneului mondial „Sex and Love” – ora 20:00, în Pavilionul Central al Romexpo

* Festivalul EUROPAfest prezintă peste 30 de concerte cu artişti din Europa, dar şi invitaţi speciali din SUA, Australia, China sau Japonia şi cuprinde concursul de jazz, concursul de pian, caffé festival, workshopuri, masster-classes, jam sessions, sărbătorind anul acesta 11 ani sub Înaltul Patronaj al Casei Regale (12 – 21 mai)

* Concert susţinut de Anouar Brahem Quartet, în cadrul turneului de promovare a celui mai nou album, „Souvenance”, evenimentul făcând parte din seria Jazz Night Out 2016 – ora 20:00, la Sala Radio. Organizatorii: Twin Arts

* Stockholm: România, reprezentată de Ovidiu Anton, cu melodia „Moment of silence”, va concura în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision 2016, care are loc în zilele 10, 12 și 14 mai

– S-a întâmplat într-o zi de 12 mai

* În urmă cu 1903 ani (113 d.H.), la Roma, în forumul nou construit, a fost inaugurată Columna lui Traian. O ilustrare plastică a „Comentariilor lui Traian”, atribuită lui Apollodor din Damasc, Columna constituie un original act de naştere a poporului român

* Acum 168 de ani (1848) revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania au elaborat, la Braşov, programul-legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”. Documentul sintetiza dezideratele româneşti prin sintagma: „Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc” (12/24)

* Cu 122 de ani în urmă (1894) a apărut, în ziarul francez „La Justice”, articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

* Acum 94 de ani (1922) a avut loc premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

* Cu 87 de ani în urmă (1929) a fost înfiinţat Radio–Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii: Dragomir Hurmuzescu, Ghron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţară

* În urmă cu 74 de ani (1942) a avut loc prima gazare în masă, datată cu exactitate, în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, 1.500 de evrei polonezi fiind ucişi

* Acum 71 de ani (1945) armata română îşi încheia (după 260 de zile de lupte în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria) participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste (23.VIII.1944 – 12.V.1945)

* Cu 8 ani în urmă (2008) a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, în provincia Sichuan (China), seism care a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile) vest-nord-vest de Chengdu

* În urmă cu 3 ani (2013) Societăţii Române de Radiodifuziune i-a fost acordată Înalta decoraţie Nihil Sine Deo, în cadrul unei ceremonii oficiale, la Palatul Elisabeta, în prezenţa membrilor Casei Regale

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Ioan Valahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– 1812, 12/24: S-a născut George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893). NOTĂ: Unele surse (http://www.transilpedia.ro/personalitati-transilvanene/george-baritiu) dau ca dată naşterii 4 iunie 1812

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 aprilie 1870, iar altele, 8 mai 1870

– 1885: S-a născut Al.[exandru] Stamatiad, poet şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m. 1956). NOTĂ : Unele surse (www.poezie.ro) dau naşterea la 9 mai 1885

– 1897: S-a născut Emil Serghie, poet, ziarist şi traducător din literaturile franceză şi rusă (m. 1977)

– 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, poet, romancier, memorialist şi profesor; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2009) – 100 de ani

– 1925: S-a născut soprana Emilia Petrescu; fostă membră a Corului Radiodifuziunii Române (m. 2003)

– 1933: A murit prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1922 (n. 1874)

– 1934: S-a născut Jolt Kerestely, compozitor, instrumentist şi dirijor de muzică uşoară

– 1936: S-a născut poeta Stela Rădulescu Viniţchi; stabilită, din 1983, în SUA – 80 de ani

– 1938: S-a născut taragotistul Dumitru Fărcaş

– 1942: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Andreescu (m. 1986)

– 1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă şi ilustrator muzical, redactor tv. – 70 de ani

– 1949: S-a născut regizorul şi scenaristul Anghel Mora (m. 2000)

– 1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884)

– 1978: S-a născut pictorul şi graficianul Dragoş Burlacu

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913)

– 1995: A murit muzicianul Petre Bodeuţ, fondatorul ansamblului „Rapsodia Română” (1970), stabilit în Canada (n. 1919)

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920). NOTĂ: Alte surse dau ca dată a morţii 11 mai 1995

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română (n. 1914, la Râmnicu Sărat)

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930)

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular, din 2000, al Academiei Române (n. 1921)

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953) – 5 ani

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933)


EVENIMENTE EXTERNE

– Londra: Premierul britanic, David Cameron, găzduieşte un summit anti-corupţie, dominat în special de scandalul mondial „Dosarele Panama”

– Windsor, Marea Britanie: Festivităţi cu ocazia aniversării a 90 de ani ai reginei Elisabeta II, la Castelul din Windsor (12 – 15 mai)

– Berlin: Germania ar putea ridica controalele frontaliere instaurate în septembrie 2015 din cauza crizei imigranţilor

– Ierusalim: Ceremonii de celebrare a 68 de ani de la crearea statului Israel (14 mai 1948)

– Saint-Nazaire, Franţa: Livrarea pachebotului „Harmony of the seas”, cel mai mare din lume, către armatorul american Royal Carribean International (RCI)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali”; sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale

– Ziua Independenţei Israelului (Iom Haaţmaut), marchează proclamarea statului independent Israel, la 14.V.1948, când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 29.XI.1947; aceasta stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab; data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/172371/John-Dryden menţionează ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 1 mai 1700

– 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m. 1824)

– 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873)

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888)

– 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Mánes; unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m. 1871)

– 1820: S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern, prima infirmieră modernă, dar și un statistician important (m. 1910)

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912)

– 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m. 1924)

– 1845: A murit János Batsányi, poet maghiar (n. 1763)

– 1845: A murit August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)

– 1859: A murit Serghei Aksakov, prozator rus, exponent al şcolii naturale (n. 1791)

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

– 1871, 12/13: A murit compozitorul francez François Auber (n. 1782) – 145 de ani

– 1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

– 1884: A murit compozitorul ceh Bedřich Smetana (n. 1824)

– 1895: S-a născut filosoful indian Jiddu Krishnamurti (m. 1986). NOTĂ: Unele surse (http://www.jkrishnamurti.org/about-krishnamurti/biography.php, http://www.egs.edu/library/jiddu-krishnamurti/biography/) menţionează ca dată a naşterii 11 mai 1895

– 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţă americană de film (m. 2003)

– 1909: S-a născut soprana americană Margaret Harshaw (m. 1997)

– 1910: S-a născut mezzo-soprana italiană Giulietta Simionato (m. 2010)

– 1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1964 (m. 1994)

– 1914: S-a născut Bertus Aafjes, poet olandez; a publicat şi sub pseudonimul Jan Oranje (m. 1993)

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

– 1921: S-a născut sculptorul german Joseph Beuys (m. 1986) – 95 de ani

– 1924: S-a născut Alexander Esenin-Volpin, matematician rus (m. 2016)

– 1925: S-a născut Frank Pierson, regizor de film, scenarist şi producător american, recompensat cu Premiul Oscar pentru scenariul filmului „După-amiază de câine” (1975) (m. 2012)

– 1925: A murit Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)

– 1930: S-a născut Jesús Franco (născut Jesús Franco Manera), prolific regizor de film, scenarist şi actor spaniol (m. 2013)

– 1931: A murit Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (n. 1858) – 85 de ani

– 1944: A murit Max Brand (pe numele său adevărat Frederick Schiller Faust), scriitor american (n. 1893)

– 1950: S-a născut Gabriel Byrne, actor de film, scenarist şi producător irlandez

– 1957: A murit, în Franţa, regizorul şi actorul austriac Erich von Stroheim (n. 1885)

– 1967: A murit poetul englez John Masefield (n. 1878)

– 1970: A murit poeta germană Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n. 1891)

– 1975: S-a născut Jonah Lomu, fostul jucător legendar al naţionalei de rugby a Noii Zeelande; a fost privit ca primul superstar al rugbyului mondial şi recunoscut, pe data de 9 octombrie 2007, ca unul dintre cei mai importanţi jucători din toate timpurile (m. 2015)

– 1985: A murit Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al „raw art” (arta brută) (n. 1901)

– 1992: A murit actorul american Robert Reed (n. 1932)

– 1994: A murit chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (n. 1910)

– 1994: A murit psihologul american Erik H. Erikson (numele real: Erik Homberger), renumit specialist în psihologia copilului (n. 1902, în Germania; tatăl biologic, de origine daneză, l-a părăsit înainte de a se naşte)

– 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski”; lucrări teoretice privind calculul aerodinamic al avioanelor (n. 1925) – 15 ani

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925)

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

– 2014: A murit H.[ans] R.[uedi] Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (n. 1940)

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie