TULCEA. Șofer REȚINUT de polițiști pentru infracțiuni rutiere
Publicat de , 6 mai 2016, 09:30
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au dispus, ieri, reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani din municipiul Tulcea, cercetat sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost depistat de polițiști în ziua de 29 aprilie, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Tulcea, având dreptul de a conduce retras și a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul urmează a fi prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul având permisul retras și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.