CONSTANȚA, pe lista județelor cu deficiențe grave în grădinițe!
Publicat de , 6 mai 2016, 12:08
Nereguli grave în grădiniţele cu program prelungit. Luna trecută, inspectorii ANPC au verificat 355 grădiniţe din toaţă ţara, iar la 160, adică aproximativ 45%, au găsit nereguli.
Săli supraaglomerate, alimente păstrate necorespunzător şi acte în neregulă au fost principalele probleme.
În judeţul Constanţa, a fost găsită o grădiniţă fără aviz DSP şi alte patru fără acreditare.
Alte nereguli găsite la Constanţa au fost neinformarea părinţilor privind alimentele cu potenţial alergen servite copiilor şi privind costurile exacte ale hranei.
S-au verificat 25 tone alimente, constatându-se că 167 kg prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.