Salvamarii vor lucra voluntar în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai
Publicat de , 30 aprilie 2016, 11:40
Salvamarii vor lucra voluntar, la sfârşitul acestei săptamâni, pe plajele de pe litoral, pentru siguranţa turiştilor care vor veni să petreacă minivacanţa de Paşte şi 1 Mai la mare.
Ei vor fi pregătiţi să intervină şi cu trei ambarcaţiuni cu motor, cu care vor patrula în aceste zile, în apropierea ţărmului, între Constanţa şi Mamaia, staţiune în care se anunţă prezenţa a mii de turişti.
Salvamarii vor fi prezenţi şi pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche.
Meteorologii au anunţat vreme frumoasă pentru acest sfârşit de săptămână, dar apa mării va fi foarte rece, având cel mult 10 grade.