„Pisica verde” de Elise Wilk, în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic
Publicat de , 22 aprilie 2016, 10:06
Luni, 25 aprilie, la ora 23:05, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihnea Chelaru.
Spectacolul va putea fi ascultat în avanpremieră luni, 25 aprilie, ora 11:00, la Hotelul Ramada Majestic din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 38-40), în cadrul audiţiilor cu public Ne auzim la Majestic, organizate de Redacţia Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune. Intrarea liberă.
Piesa tinerei autoare Elise Wilk abordează într-o manieră foarte potrivită ca structură, construcţie dramatică şi construcţie a personajelor universul adolescentin, cu temele, modul comportamental şi iluziile de astăzi.
Într-un oraş românesc de provincie, şase elevi de liceu trăiesc o viaţă obişnuită, în care şcoala, relaţiile de prietenie, dorinţa de distracţie domină. Numitorul comun al acestor personaje cu vârste între 16 şi 19 ani, care aparţin unor clase sociale diferite, este un plictis general provocat de ceea ce le poate oferi oraşul în care trăiesc. La vârsta lor iluziile şi mai ales senzaţia de nemurire sunt aproape palpabile, iar responsabilitatea trece pe locul secund. Metafora care dă titlul piesei, pisica verde, are exact această semnificaţie a iluziei libertăţii pe care o caută aceşti tineri, a dorinţei lor de depăşire a unor constrângeri, toate reliefate cu naturaleţe de autoare, fără gust pentru exces sau caricaturizare. Modul de a se comporta şi limbajul personajelor sunt fireşti şi nimic nu poate anticipa tragedia ce urmează să se petreacă.
Autoarea renunţă deliberat la cronologie şi la acţiunea lineară, propunând în schimb o compoziţie ingenioasă de dialoguri, introspecţii, rememorări, reveniri şi fragmente retroactive. Adaptarea radiofonică este la rândul ei ingenioasă, dinamică, cu planuri sonore bine gândite, într-un spectacol care are atributele specifice teatrului radiofonic modern.
Născută în 1981, la Braşov, Elise Wilk este absolventă a Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea din Cluj-Napoca, a unui masterat de scriere dramatică la Universitatea din Târgu Mureş şi a beneficiat de o bursă la Berlin, unde a făcut asistenţă de regie şi dramaturgie. Încă de la prima piesă publicată, a atras atenţia prin prospeţimea şi vigoarea scrisului său. Este autoarea pieselor: Agenţia matrimonială, Autostop, Camera 701, Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat, Pisica, S-a întâmplat într-o joi, Avioane de hârtie. Între reuşitele sale se numără câştigarea concursului de dramaturgie organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti (2014) şi Premiul I la Concursul Naţional de Dramaturgie de la Timişoara (ediţia 2015), pentru Avioane de hârtie, montată în premieră absolută la Teatrul Naţional din Timişoara (data premierei: 18 decembrie 2015).
Piesa Pisica verde a fost scrisă în cadrul proiectului Practică teatrală în regiunile Centru şi Nord Vest, organizat de Teatrul ’74 din Târgu Mureş şi publicată în volum în 2012. Piesa a fost montată cu succes de compania Incubator 13, în regia lui Rareş Budileanu.
În distribuţie: Dan Clucinschi, Bianca Elena Babaşa, Ciprian Chiricheş, Maria Alexandra Răduţă, Lia Cristina Marin, Alin Potop. Redactor: Costin Tuchilă. Înregistrări teren: Bogdan Dumitrescu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Dana Lupu şi Robert Vasiliţă. Regia tehnică şi muzicală: Mădălin Cristescu.