Ascultă Radio România Constanța Live

Parcarea supraetajată din Mamaia, dată în folosință

Parcarea supraetajată din Mamaia, dată în folosință

Publicat de , 22 aprilie 2016, 11:36

Edilii au inaugurat, vineri, la amiază, parcarea supraetajată din stațiunea Mamaia, o investiție europeană de 14,3 milioane de lei. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal, organizată chiar la locul construcției.

Situată pe locul fostei grădini de vară Albatros, parcarea are parter și 7 etaje, la care se adaugă o terasă, iar capacitatea este de 394 de locuri.

Pentru acest sezon estival parcarea mașinilor va fi gratuită și fără limită de timp.

Pe de altă parte, Primăria a anunțat că aproximativ 50 de angajați ai Corpului de control vor asigura paza și ordinea în stațiunea Mamaia în acest sezon estival. Conform declarației șefului Politiei Locale, Daniel Bratu, aceștia vor veghea la respectarea Regulamentului stațiunii Mamaia.

Abaterile de la acest Regulament vor fi sancționate cu amenzi de la 400 la 1.000 de lei pentru persoane fizice și 500-1.500 de lei pentru persoane juridice. În același timp, pentru minivacanta de 1 Mai vor veghea la buna desfășurare a evenimentelor 21 de polițiști locali.

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție
Ştiri joi, 28 noiembrie 2024, 07:41

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție

Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM a decis, miercuri, suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 4 luni a Ioanei...

Fosta judecătoare din dosarul accidentului mortal de la 2 Mai, suspendată a doua oară din funcție
Vreme predominant închisă, în Dobrogea
Ştiri joi, 28 noiembrie 2024, 07:39

Vreme predominant închisă, în Dobrogea

Ultimele zile din noiembrie și începutul lui decembrie aduc, în Dobrogea și la malul mării, vreme în general închisă, ceață, vânt alert...

Vreme predominant închisă, în Dobrogea
CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup
Ştiri joi, 28 noiembrie 2024, 07:26

CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup

CSM Constanţa are şanse mici de a continua în competiţia feminină de baschet EuroCup Women, după ce a fost învinsă de echipa belgiană...

CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup
CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța
Ştiri joi, 28 noiembrie 2024, 07:12

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, la această oră, se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din...

CEAȚA reduce vizibilitatea pe Autostrada A2 București – Constanța
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 20:32

Valori termice normale în Dobrogea și pe litoral

În Dobrogea, joi, valorile termice vor fi normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat....

Valori termice normale în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 19:03

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor

Joi, 28 noiembrie 2024, consilierii locali din Tulcea vor participa la prima ședință în noua componență stabilită în urma alegerilor locale....

TULCEA: Consiliul local se reunește pentru prima dată în noua formulă după preluarea mandatelor
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 18:09

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025

Preşedintele Klaus Iohannis salută agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025....

Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen a României de la 1 ianuarie 2025
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 16:51

TULCEA: Parada militară de Ziua Națională a fost anulată

Defilarea militarilor și a instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne de Ziua Națională, programată la Tulcea între orele 10:45 –...

TULCEA: Parada militară de Ziua Națională a fost anulată