TULCEA: O nouă metodă de ocolire a legii
Publicat de Adrian Băncilă, 14 aprilie 2016, 07:52
Muncitorii depistaţi fără forme legale sunt instruiţi de patroni să îşi ascundă identitatea.
Inspectorul şef adjunct al ITM Tulcea, Ciprian Madar, spune că există informații conform cărora se încearcă prezentarea unei identități false de unii dintre muncitori. „Am fost în situația în care 5 din 6 lucrători, care nu aveau contracte de muncă scos prezentau o identitate falsă. Acești lucrători au fost sancționați contravențional de Jandarmerie, iar în privința legislației muncii, s-a întocmit dosar de cercetare penală“, a mai adăugat Madar.
Situaţiile de genul acesta pornesc de la faptul că oamenii nu îşi cunosc drepturile şi acceptă condiţiile angajatorului, pentru că – spun ei – nu au de ales, explică liderul sindical Mihail Stoica.
„În momentul când salariatul s-a angajat, el trebuie să semneze un contract individual de muncă. Contractele de muncă se semnează în două exemplare, patron și angajat, acolo undei se spun toate drepturile și obligațiile lui: ce program are de lucru, ce condiții, cum este plătit. Sunt societăți în care trebuie să lucreze ore suplimentare, cum este plătită ora suplimentară, cum este plătită ora de noapte. Marea majoritate refuză să scrie aceste condiții“, spune Mihail Stoica.
În ciuda amenzilor consistente, fenomenul muncii la negru rămâne greu de stopat, iar domeniile cele mai afectate sunt construcţiile şi agricultura.
De la începutul anului, ITM Tulcea a descoperit 300 de persoane care lucrau la negru, un record în materie de depistare a muncii fără forme legale.