Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Incompetența și indiferența autorităților, mai nocive decât cancerul

CONSTANȚA: Incompetența și indiferența autorităților, mai nocive decât cancerul

Publicat de Bogdan Comșa, 12 aprilie 2016, 18:28

Managerul Spitalului Județean de Urgență, Dănuț Căpățână, a anunțat, marți, că problema aparatului de radioterapie de la Constanța (util pentru tratarea bolnavilor de cancer), închis recent, ar putea fi rezolvată în două moduri – ambele, consumatoare de timp.

Prima variantă este un proiect prin Banca Mondială, care să ducă la dotarea cu aparatură medicală modernă și la redeschiderea secției de-abia din 2018.

A doua opțiune, dorită de conducerea spitalului, este concesionarea serviciului de radioterapie printr-un parteneriat public-privat.

Dacă totul ar merge bine, serviciile ar fi decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienții nu vor fi afectați în niciun fel. În plus, spitalul ar obține o redevență și ar putea impune anumite standarde de calitate.

În oricare situație, ar urma să fie utilizată o tehnologie nouă, mai puțin agresivă cu organismul bolnavilor și mai eficientă. Investiția s-ar ridica la 2,5 – 3 milioane de euro, o sumă ridicol de mică pentru statul român, mai ales dacă luăm în considerare zecile și sutele de milioane de euro risipite sau furate din banul public de-a lungul anilor.

Vă reamintim că aparatul de radioterapie, destinat tratării bolnavilor de cancer, a devenit doar o piesă de decor, după ce sursa radioactivă a depășit durata de viață. În plus, tehnologia era depășită moral, astfel de aparate cu cobalt radioactiv mai fiind utilizate, în prezent, doar în țări precum India.

Mai mult, cum materialul radioactiv poate fi utilizat la fabricarea unor așa numite ”bombe murdare”, riscul terorist crescut la nivel mondial a făcut indezirabilă această tehnologie. De altfel, Secția de Radioterapie era sub strictă pază și supraveghere, în urma unui demers al ambasadei SUA la București.

Managerul Spitalului Județean de Urgență, Dănuț Căpățână, a declarat că, în ultimii patru ani, a trimis adrese repetate la miniștrii Sănătății, semnalând pericolul care poate surveni în urma opririi activității de la Secția de Radioterapie.

Nimeni nu a reacționat la semnalele de alarmă, iar autoritățile au privit, liniștite, cum se năruie speranța de supraviețuire a bolnavilor de cancer din județ.

Deși este o afecțiune cumplită, cancerul poate învins, în unele condiții și cu tratament adecvat. Însă tocmai accesul la tratament le-a fost periclitat pacienților oncologici din Constanța. Asta, în condițiile în care se știa, de ani de zile, că aparatul de radioterapie va fi scos din priză! În acest fel, indiferența autorităților pare mai nocivă decât boala în sine.

Managerul Dănuț Căpățână ne-a mai spus că, până la implementarea unei soluții, cei 15 pacienți dependenți de radioterapie vor ajunge la Institutul Oncologic din București.

Chiar dacă aceștia vor fi internați, dincolo de dificultățile logistice, relocarea temporară într-un alt oraș generează costuri suplimentare importante pentru bolnavi dar și pentru eventualii aparținători ai acestora.

Radio Constanța a transmis Ministerului Sănătății o listă cu întrebări, pentru a afla cine este responsabil, personal, de încetarea activității la Secția de Radioterapie și de toate celelalte neajunsuri cauzate pacienților.

Vom reveni asupra subiectului.

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 11:01

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ”I. L. Caragiale” București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ”A părăsit scena...

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
litere chineze, limba chineza, China
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:49

20 aprilie – Ziua limbii chineze

Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în...

20 aprilie – Ziua limbii chineze
oua vopsite Paste
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:44

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul Tulcea se umplu, duminică dimineața, de coșuri pline cu cozonaci, ouă și alte...

TULCEA: În bisericile starovere, se sfințesc preparatele de Paști
Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 10:26

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”

Cristina Tamaș,  prozator, dramaturg și dascăl constănțean, a venit pe lume la data de 14 noiembrie (1955,) la Huși, în aceeași zi în care...

Cristina Tamaș, invitată la “Povești din Dobrogea”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

În cea mai mare sărbătoare de peste an, la praznicul praznicelor, în prima zi Paște, ne amintim de tradiții, de oamenii dragi din jurul nostru,...

AUDIO | Tradițiile satului de odinioară de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:10

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței

„Învierea Domnului, pe care în chip fericit o prăznuim anul acesta la aceeași dată toți creștinii, înseamnă pentru noi izvorul înnoirii...

AUDIO | Învierea Domnului – temelia credinței
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 07:50

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace şi bucurie. Cuvintele „Nu vă temeţi!”...

Învierea lui Hristos – izvor de pace şi bucurie
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:36

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil...

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România