FC Farul se califică în play-off după victoria cu Gloria Buzău
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 aprilie 2016, 13:26 / actualizat: 3 aprilie 2016, 5:57
FC Farul Constanta a obţinut victoria pe teren propriu cu Gloria Buzău, astăzi în etapa a-26-a din Liga a doua la fotbal, Seria 1.
Formaţia constănţeană s-a impus cu 2-0 prin golurile marcate în prima repriză de Sorin Chiţu (în minutul 19) şi de Cosmin Neagu (în minutul 32).
Cei doi marcatori au valorificat centrările bune ale lui Adrian Pătulea, jucător care a pasat decisiv în aceste faze ofensive.
În repriza a doua, elevii lui Ilie Stan s-au relaxat având avantajul celor două goluri, spre nemulţumirea antrenorului echipei FC Farul.Cu acest rezultat, gruparea din Constanţa acumulează 44 de puncte în clasament şi intră în play-off de pe poziţia a patra.