Liberalii nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru primari
Publicat de , 1 aprilie 2016, 19:53
Într-o conferință de presă susținută în această seară, copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat că liberalii nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru primari.
Blaga a precizat că proiectul legislativ privind acordarea de pensii speciale aleșilor locali nu are nicio șansă să treacă de Curtea Constituțională și a specificat că PNL nu este de acord cu nicio pensie specială, cu excepția structurilor de forță.
În ceea ce privește eventuale alianțe la nivel local pentru alegerile din luna iunie, Blaga a a susținut că liberalii nu fac niciun fel de alianțe preelectorale.
Copreședintele PNL a spus că în luna mai a anului trecut liberalii au adoptat o rezoluție conform căreia nu fac alianțe preelectorale.
Liderul liberal nu a exclus niciun fel de alianțe postelectorale.