TULCEA: Un nou candidat la Primăria municipiului

Publicat de Bogdan Comșa, 24 martie 2016, 17:12
Vineri, 25 martie 2016, începând cu ora 11:30, în cadrul sălii de conferințe a Hotelului Select, candidatul Partidului Puterii Umaniste – social liberal (PPU-sl) la Primăria Municipiului Tulcea, Mihai Milton POPOVICI, își va lansa în mod oficial candidatura.
Sub deviza „Un luptător pentru Tulcea!”, Mihai Milton POPOVICI, își va prezenta viziunea asupra dezvoltării și îmbunătățirii nivelului de trai pentru municipiul Tulcea.
Evenimentul va avea loc în prezența Europarlamentarului Maria GRAPINI, co-președinte al Partidului Puterii Umaniste social-liberal.