DIICOT: Adriean Videanu, audiat într-un dosar cu un prejudiciu de 62 milioane euro
Publicat de , 17 martie 2016, 13:08
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, s-a prezentat, astăzi, la sediul DIICOT, fiind chemat de procurori în dosarul Romgaz.
Adriean Videanu este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.
În referatul procurorilor se reține că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producția proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
În urma unei expertize, s-a stabilit că prejudiciul în această cauză se ridică la 62 milioane euro.
Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 — decembrie 2008, Varujan Vosganian și, în perioada decembrie 2008 — septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniștri, au aprobat, semnat și susținut în Guvern șase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracțional constituit de către Ioan Niculae și au utilizat SNGN Romgaz SA,unitate națională de interes strategic, în interesul privat al SC Interagro SA.
SC Interagro SA a beneficiat de discounturi comerciale substanțiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum și gaze naturale exclusiv din producția internă, cu nerespectarea dispozițiilor legale și în condițiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
DIICOT susține că demersurile celor doi miniștri s-au realizat în condițiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societății naționale, fiind grav afectate principalele activități ale Romgaz.