„Stop! Drogurilor şi violenţei!”
Publicat de , 14 martie 2016, 20:25
Peste 150.000 de apeluri la 112 semnalează acte de violenţă în familie, iar una din patru femei este agresată fizic în România. Declaraţia îi aparţine şefului Centrului Antidrog Constanţa, Cristian Oprişan.
El a atras atenţia, că de multe ori, tinerii proveniţi din astfel de familii îşi găsesc refugiul în droguri şi alcool. Vulnerabili în faţa drogurilor sunt şi cei din familii înstărite, care nu au parte de sprijin emoţional din partea familiei, spune preşedintele asociaţiei Transscena, Mihaela Săsărman.
Până în luna august, în Constanţa se va derula proiectul „Stop! Drogurilor şi violenţei!”. Sunt vizaţi 100 de adolescenţi din 4 licee.