De sub control judiciar, în arest!
Publicat de , 13 martie 2016, 13:40
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 227 de persoane şi au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri, transmite IGPR.
În perioada 4 – 11 martie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 227 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 38 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 186 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de 3 persoane față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 23 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 4 cazuri), cu executarea pedepsei închisorii (în 14 cazuri), cu măsura condamnării cu suspendare (în 2 cazuri) și cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție (într-un caz).
De asemenea, în 2 cazuri a fost dispusă înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.