Intrarea în insolvenţă, „o soluţie pentru salvarea TVR”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2016, 15:12
Televiziunea publică trebuie să intre în insolvenţă pentru a putea fi salvata, susţine preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu.
El spune că este nevoie de implicarea întregii clase politice în soluţionarea situaţiei de la TVR.
Gigel Ştirbu: Băgarea în insolvenţă nu înseamnă închiderea TVR-ului. Şi vă aduc aminte un caz fericit, trebuie să-l dau exemplu: Hidroelectrica – a fost băgat în insolvenţă, s-au şters datoriile.
Trebuie să ne implicăm toţi să găsim o soluţie ca această instituţie extrem de importantă pentru democraţia românească să fie salvată.
Liberalii vor stabili săptămâna viitoare, în şedinţa de miercuri a Biroului Permanent Naţional, ce poziţie vor adopta pe tema insolvenţei TVR.
Sursa RRA