Polițiștii au confiscat marfă și au împărțit amenzi în Târgul de legume-fructe

Publicat de , 4 martie 2016, 13:28
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Constanța, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale şi Serviciului Rutier Constanţa au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi a combaterii activităţilor comerciale ilicite în municipiul Constanţa, la Târgul de legume-fructe.
Poliţiştii au verificat 12 agenţi economici, aplicând 12 sancţiuni contraventionale, în valoare totală de 22.000 de lei. Totodată aceştia au confiscat peste 1400 kg de legume-fructe, în valoare de 5500 de lei.