Nicolae Bucovală, vicepreședintele FPTR: „Sprijin Radio România!“
Publicat de Adrian Băncilă, 1 martie 2016, 17:29
Nicolae Bucovală, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR):
„Din punctul nostru de vedere, al asociațiilor în care noi activăm și al patronatelor, mi se pare mult mai corect să rămână așa cum sunt: Radio-ul pe o societate care are alte posibilități de a-și crea profit și nu să-l ducem într-o zonă în care TVR s-a dovedit a fi neputincios de-a lungul anilor și dovada este ce se întâmplă acum. Nu cred că postul de televiziune este cel care ne reprezintă, chiar dacă este public la ora aceasta. În afara faptului că au dispărut emisiunile acelea de cultură care se țineau pe vremuri: ba predai matematica la televizor, ba istoria, ba geografia, ba o limbă străină, chiar și limba română, pentru că acum mulți nu știu să vorbească. Eu nu cred că este o soluție să mergem într-o zonă în care cei care au manageriat până acum nu au știut unde s-o ducă și dovadă, uitați-vă și dumneavoastră este într-un deficit fantastic de mare, deci este pe o pierdere pe care sincer, nu cred că o societate poate să o fi permis până acum. Clar! Noi susținem că ele două, dacă una e pe profit să rămână, cealaltă să rămână așa cum este. Cred că ar trebui și un parteneriat public – privat acolo, pentru că, unde a fost statul, numai statul manager, s-a dovedit a fi neputincios de-a lungul anilor. Sprijin Radio România Actualități! Sprijin Radio România! Sigur că este un post mult mai flexibil decât Televiziunea Română! “