Asociaţia Litoral-Delta Dunării continuă să conducă Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România
Publicat de , 26 februarie 2016, 13:06
Joi, 25 februarie, a avut loc Adunarea Generală de alegeri la Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România. Pentru următorii 4 ani, Asociaţia Litoral-Delta Dunării continuă să deţină preşedenţia Federaţiei, poziţiile de vicepreşedinte au fost adjudecate de Asociaţiile de Promovare Sibiu şi Prahova, iar Asociaţiile de promovare Bucovina şi Oradea sunt membri în Consiliul Director.
Secretariatul Federaţiei FAPT va fi asigurat de Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu.
„Mulţumesc colegilor mei din cele15 Asociaţii regionale de management de destinaţie din România, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, de a reprezenta, în continuare, Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică a României, ca preşedinte! Mă bucur că Sibiul şi Prahova sunt şi mai bine reprezentate în poziţia de vicepreşedinte, iar în perioada imediat următoare voi avea întâlniri de lucru la Sibiu, Cluj, Suceava, Oradea, Bucovina şi Timişoara.
Conducerea FAPT rămâne în continuare la Asociaţia Litoral-Delta Dunării, model după care s-au constituit alte asociaţii de promovare a turismului în România, precum cele de la Gorj sau Timiş şi model pentru implementarea taxei de promovare a turismului. Pentru următorii 4 ani la conducerea FAPT, voi continua să susţin direct şi personal înfiinţarea de noi Asociaţii judeţene de promovare şi dezvoltar a turismului în acelaşi sistem de parteneriat public-privat, şi lucrăm deja la noi Asocuatii în judeţele Hunedoara, Iaşi şi Satu Mare.
Continui să cred că parteneriatul public-privat este cheia şi motorul dezvoltării şi promovării turismului românesc şi vom continuă să susţinem că România are nevoie de un minister al turismului, pentru a transformă turismul într-o industrie strategică. De asemenea, promovarea României trebuie să treacă în administrarea unei Organizaţii Române de Turism, în formulă de parteneriat public-privat (Autoritatea Naţională pentru Turism sau noul minister ar urma astfel să administreze numai autorizarea şi controlul)”, a declarat Corina Martin, preşedinte FAPT.