Turismul de pe litoral, la ora dezbaterilor între operatori și Primaria Constanța
Publicat de , 22 februarie 2016, 18:16
La această oră, în stațiunea Mamaia se desfășoară o dezbatere a conducerii primăriei Constanța cu operatorii din turism.
Tema de dezbatere o reprezintă turismul de litoral. „Până la 20 aprilie stațiunea va arata bec. Sunt 100% de acord”, a promis viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, ca răspuns la cererea celor din turism.
Decebal Făgădău a dat celor prezenți și un draft de Regulament pentru stațiunea Mamaia și Satul de vacanță. „Haideți sa facem o lege locala impreuna”, le-a propus celor prezenți edilul șef al orașului.
Municipalitatea constănțeană le-a atras atenția celor prezenți ca trebuie sa trimită propunerile lor repede ,astfel încât pe 25 martie sa fie finalizat Regulamentul pentru stațiunea Mamaia.
Printre problemele ridicate de cei prezenți s-a mai aflat și cea a existenței toaletelor în Mamaia – operatorii din turism solicitând toalete, dar nu ecologice.
Operatorii au mai cerut ca igienizarea coșurilor de gunoi sa se facă mai des și au solicitat ca să se reglementeze situația muzicii în Mamaia astfel încât cei prezenți la terase sau în hoteluri sa nu fie deranjați.