Modă costisitoare în județul Constanța: conducerea fără permis
Publicat de Bogdan Comșa, 22 februarie 2016, 11:45
Judecata întunecată de alcool, inconștiența sau, pur si simplu, disprețul legii îi vor costa mult pe trei tineri din județul Constanța, care au considerat că legislația rutieră este facultativă.
Astfel, Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanta l-au depistat şi încarcerat, duminică, în Penitenciarul Poarta Albă, pe un bărbat de 30 de ani, din localitatea Pantelimon de Jos, judeţul Constanţa.
Acesta, identificat în comunicatul Poliției cu inițialelel V.I.E., fusese condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
O soartă asemănătoare ar putea să aibă și un tânăr de 19 ani, din Deleni.
I.G.O. a fost depistat, duminică, de poliţiştii Secţiei 8 Rurale, Postul de Poliţie Deleni, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Emoții și pentru un bărbat din Pecineaga. M.D. N., învârstă de 28 de ani, a fost prins de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Rurale Mangalia, Postul de Poliţie 23 August, în timp ce conducea pe raza localităţii 23 August o motocicletă fără să aibă permis de conducere corespunzător.