Frontiera dintre Bulgaria și Grecia este blocată complet
Publicat de Bogdan Comșa, 20 februarie 2016, 18:31
Situaţia la trecerea punctelor de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia s-a agravat, acestea fiind blocate în totalitate în ambele sensuri, pe durată nedeterminată, din cauza grevei transportatorilor, informează, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe într-o atenţionare de călătorie.
Potrivit MAE, autorităţile bulgare le recomandă turiştilor evitarea traversării tuturor punctelor de frontieră cu Grecia şi utilizarea rutelor alternative prin Macedonia.
Autorităţile de la Sofia precizează că prin cele 6 puncte de trecere a frontierei bulgaro-elene nu se permite trecerea niciunui tip de autovehicul.