Elevii de clasa a VIII-a intră în febra Evaluării naționale
Publicat de , 19 februarie 2016, 14:56
Conform Calendarului simulării Evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, luni, 22 februarie va avea loc proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, urmând ca marți, 23 februarie să se desfășoare proba la Matematică. Astfel, 6.255 de elevi vor susține probele scrise în cele 129 de unități de învățământ, începând cu ora 9.00.
Accesul elevilor este permis până la ora 8.30, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 4 martie.
Evaluarea lucrărilor scrise se realizează de către profesori evaluatori din unitatea de învățământ în care se desfășoară simulările naționale și fiecare lucrare este evaluată de doi profesori, din care un profesor care predă la clasă.
Rezultatele obținute de elevi la simulări sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Notele obținute la simulări nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului se pot trece notele în catalog.