Autoturism de lux furat din Italia, găsit la Negru Vodă

Publicat de , 16 februarie 2016, 10:59
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat la Negru Vodă un cetăţean român care conducea o autoutilitară, pe care era transportat un autoturism de lux, marca Audi model A6, căutat în vederea confiscării de autorităţile din Italia.
În punctul de trecere a frontierei Negru Vodă s-a prezentat, luni, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român M.A.S., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi, care conducea o autoutilitară pe platforma căreia se afla un autoturism de lux marca Audi A6 cu numere de înmatriculare din Italia.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră constănţeni au stabilit faptul că autoturismul Audi A6 este căutat de autorităţile din Italia, fiind declarat furat.
Bărbatul a declarat că autovehiculul i-a fost încredinţat de către un alt cetăţean român pentru a se deplasa în Bulgaria cu scopul înmatriculării acestuia, fără a cunoaşte faptul că acesta figurează ca fiind furat.
Autovehiculul în cauză, evaluat la aproximativ 35.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră Negru Vodă, până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.