Constanţa îi comemorează pe dispăruţii din Colectiv
Publicat de Bogdan Comșa, 30 ianuarie 2016, 19:50
Câteza zeci de tineri s-au adunat, sâmbătă seară, în zona hărţii murale din parcul Arheologic de la Prefectură, la trei luni de la incendiul devastator din clubul bucureştean Colectiv.
Cei prezenţi spun că vor să aprindă o lumânare şi să arate că nu i-au uitat pe cei dispăruţi. Totodată, ei au adăugat că sunt nemulţumiţi şi dezamăgiţi de modul în care politicienii le-au recepţionat mesajul transmis în timpul protestelor masive de stradă care au urmat tragediei.
Părintele Marinel Pădure, de la biserica Sfântul Nectarie, a oficiat o slujbă religioasă şi a citit numele tuturor celor decedaţi.
Aproape 30 de tineri au murit pe loc, în noaptea de 30 octombrie, iar, în săptămânile şi lunile care au urmat, bilanţul îngrozitor a ajuns la 63 de decese. Alte zeci de tineri au fost răniţi.