Accident în Constanţa – O şoferiţă a lovit o bătrână şi două autobuze
Publicat de Bogdan Comșa, 30 ianuarie 2016, 16:03
Un accident de circulaţie mai puţin obişnuit a avut loc sâmbătă după-amiaza în municipiul Constanţa.
Incidentul a avut loc pe bulevardul Tomis, aproape de intersecţia de la Tomis III unde – conform unor surse neoficiale, o bătrână a încercat să traverseze strada prin loc nepermis.
Aceasta a fost accidentată de un autoturism condus de o femeie care, speriată, a pierdut controlul direcţiei şi a lovit din lateral, succesiv, două autobuze oprite în staţie, care au fost avariate foarte uşor.
Nimeni dintre călători nu a avut de suferit. Aceştia au fost au fost transbordaţi în alt autobuz şi şi-au continuat cursa.
Bătrâna accidentată are 73 de ani şi era conştientă după impact. Ea a refuzat să fie consultată de medicii de la Ambulanţă şi transportată la spital.