Vântul puternic a creat probleme serioase. Inventarul pagubelor din municipiul Constanţa
Publicat de Bogdan Comșa, 17 ianuarie 2016, 17:42
După cum s-a stabilit în Comandamentul de iarnă, întrunit la Primăria Municipiului Constanţa, toate cele 21 de maşini cu lamă şi cele 8 sărăriţe erau pregătite sâmbătă noaptea, la ora 24.00, pentru intervenţie în cele 9 zone prestabilite din oraş.
Întrucât nu a nins, pe teren au acţionat doar sărăriţele, împrăştiind material antiderapant în zona podurilor, a sensurilor giratorii şi a zonelor în pantă.
Sâmbătă şi duminică, la dispeceratul Primăriei municipiului Constanţa (tel. 0241 55 00 55) au fost anunţate 14 cazuri de arbori sau crengi doborâte de rafalele de vânt.
Toate aceste cazuri au fost rezolvate prompt de Serviciul Spaţii Verzi din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, fără intervenţia echipajelor de pompieri sau ISU.
Pe bd. Tomis, un tei înalt a blocat circulaţia, iar pe str. Arcului lângă blocul A8, o creangă s-a rupt şi a spart luneta unui autoturism.
În prezent, tot materialul lemons a fost îndepărtat, circulaţia realizîndu-se în condiţii normale.
Vântul puternic a doborît şi 9 benere publicitare, bradul decorativ din Piaţa Ovidiu şi câteva instalaţii electice. Toate acestea au fost strânse de firmele care le-au montat.
De asemenea un semafor doborât de vânt la intersecţia de la Casa de Cultură, a fost înlăturat de pe carosabil.
Defecţiunile panourilor electrice de pe str. Siretului şi Th. Speranţia, au fost remediate de reprezentanţii ENEL.
Pentru că s-au anunţat rafale de vânt puternic şi temperaturi în scădere, toate utilajele firmei de deszăpezire sunt pregătite să intervină.