Calendarul zilei – 16 ianuarie
Publicat de Codrin RAITA, 16 ianuarie 2016, 06:05
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 16 ianuarie
* Acum 411 ani (1605) era publicată la Madrid (Spania) prima parte a operei literare „Don Quijote de la Mancha”, intitulată „El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes Saavedra. S-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoperă a literaturii spaniole şi a literaturii universale. A doua parte a apărut în 1615 sub numele de „El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha”. Romanul este în prezent una dintre cele mai traduse opere din lume. Deşi fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalereşti, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influenţat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societăţii spaniole şi o reflexie asupra comportamentului uman
* În urmă cu 317 ani (1699) prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (Serbia), dintre Imperiul Habsburgic şi cel Otoman (care încheia războiul ruso-turc), Poarta recunoştea trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic (16/26)
* Acum 71 de ani (1945) sunt semnate, la Moscova, în urma tratativelor purtate de o delegaţie română condusă de Gh. Gheorghiu-Dej, primul acord economic româno-sovietic, precum şi convenţia sovieto-română prin care s-au stabilit cantităţile de mărfuri ce urmau să fie livrate Uniunii Sovietice, în fiecare an de executare a prevederilor armistiţiului, în contul despăgubirilor de război
* Tot într-o zi de 16 ianuarie, acum 51 de ani (1965), reprezentanţele diplomatice ale României şi Danemarcei au fost ridicate la rang de ambasadă. Relaţiile diplomatice între cele două ţări au fost stabilite la 13 aprilie 1917. Întrerupte în 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost reluate în 1946. Primele relaţii oficiale între România şi Danemarca au fost stabilite în anul 1879, consfinţite prin vizita celor dintâi oficiali romani cu statut diplomatic in regatul danez – Grigore Basarab Brâncoveanu şi primarului Ion Bărcănescu. Cei doi demnitari români erau reprezentanţi direcţi ai regelui Carol I si aveau misiunea notificarii regelui danez cu privire la Independenţa României
* Cu 37 de ani în urmă (1979) în urma unor puternice manifestaţii, şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1919-1980) părăseşte Iranul (devenise şah la 17.IX.1941 şi a fost încoronat la 26.X.1967). Sfârşitul monarhiei în Iran. La 1 februarie acelaşi an soseşte la Teheran ayatollahul Khomeiny, liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris; puterea va fi preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeiny, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică
* Acum 3 ani (2013) a început criza de ostatici de la In Amenas (Algeria), când un grup de militanţi islamişti afiliat la Al-Qaida şi condus de Mokhtar Belmokhtar, a luat sute de oameni ostatici la complexul gazifer Tigantourine de lângă In Amenas. Forţele de securitate algeriene au înconjurat zona şi majoritatea persoanelor au fost eliberate. Conform guvernului algerian, 38 de ostatici şi 29 de militanţi au fost ucişi, în timp ce 685 de muncitori algerieni şi alţi 107 străini au fost eliberaţi. Printre ostatici s-au aflat şi cinci cetăţeni români, conform MAE român
Aniversări – Comemorări
– 1924: S-a născut Dragoş Alexandrescu, compozitor, dirijor, teolog, bizantinolog şi profesor (m. 2014)
– 1927: S-a născut compozitorul, pianistul şi dirijorul Radu Paladi (m. 2013)
– 1928: S-a născut regizorul Virgil Calotescu (m. 1991)
– 1940: S-a născut actriţa Melania Ursu. NOTĂ: Mai multe surse (http://www.teatrulnationalcluj.ro) menţionează ca dată a naşterii 16 iunie 1940
– 1942: S-a născut (în comuna Buda, azi în R. Moldova) Aurel-Dragoş Munteanu, prozator şi eseist; primul director al Televiziunii Române după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; ambasador al României în SUA între anii 1992 şi 1994 (m. 2005)
– 1944: S-a născut scenograful şi actorul Radu Boruzescu; stabilit din anul 1975 în Franţa
– 1944: S-a născut scriitoarea Elena Ghirvu-Călin
– 1948: S-a născut actriţa Catrinel Paraschivescu
– 1951: S-a născut actorul Radu Gheorghe; unul din promotorii genului stand-up comedy în România – 65 de ani
– 1977: A murit Călin Popovici, astronom, astrofizician şi geodez; a stabilit o nouă metodă pentru determinarea coordonatelor geocentrice ale unui satelit şi ale staţiilor de observare (metoda cercului de simultaneitate); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1910)
– 1981: A murit actorul Cornel Coman (n. 1936) – 35 de ani
– 1995: A murit Ştefan Popescu, poet, prozator şi traducător; între anii 1945 şi 1948 a fost redactor la Radio Bucureşti (n. 1912)
– 2008: A murit lingvistul italian de origine română Sorin Stati; stabilit în Italia din 1971; lucrări de lingvistică generală aplicată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1932)
– 2013: A murit medicul şi profesorul Valeriu Popescu, unul dintre oamenii care au marcat şi influenţat medicina pediatrică (n. 1924)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– 1728: S-a născut compozitorul italian Niccolo (Nicola) Piccini (m. 1800)
– 1749: S-a născut poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (m. 1803)
– 1794: A murit Edward Gibbon, istoric englez (n. 1737)
– 1847: S-a născut scriitorul ungar Mikszáth Kálmán (m. 1910)
– 1879: A murit Octave Crémazie (Claude-Joseph-Olivier), scriitorul francez de origine canadiană (n. 1827)
– 1886: A murit compozitorul italian Amilcare Ponchielli (n. 1834) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.nndb.com/people/652/000093373/) dau ca dată a morţii 17.I.1886
– 1891: A murit compozitorul francez Léo Delibes (n. 1836) – 125 de ani
– 1901: A murit pictorul elveţian Arnold Böcklin (n. 1827) – 115 ani
– 1928: S-a născut soprana spaniolă Pilar Lorengar (m. 1996)
– 1934: S-a născut mezzo-soprana americană Marilyn Horne
– 1935: S-a născut poeta, eseista şi editoarea daneză Inger Christensen (m. 2009)
– 1948: S-a născut John Carpenter, regizor, scenarist şi compozitor american
– 1957: A murit dirijorul italian Arturo Toscanini (n. 1867)
– 1959: S-a născut Sade (Helen Folasade Adu), cântăreaţă rock, compozitoare şi producătoare britanică de origine nigeriană
– 1962: A murit Ivan Meštrović, sculptor, pictor şi gravor croat; stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în SUA (1947); fondator al Academiei de Artă din Zagreb (1909); a realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I. I. C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I; membru de onoare străin al Academiei Române din 1940 (n. 1883)
– 1974: S-a născut top-modelul britanic Kate Moss
– 2000: A murit fizicianul american Robert Rathbun Wilson, specialist în fizică nucleară; a lucrat, alături de Robert Oppenheimer, în cadrul proiectului Manhattan, pentru producerea bombei atomice americane; după exploziile de la Hiroshima şi Nagasaki, din august 1945, a fost membru-fondator al Asociaţiei Cercetătorilor de la Los Alamos, asociaţie care a cerut comunităţii internaţionale să introducă un control riguros asupra energiei nucleare (n. 1914)
– 2012: A murit Gustav Leonhardt, dirijor, clavecinist şi organist olandez (n. 1928)
Sursa: RADOR