Ascultă Radio România Constanța Live

Directorul DSVSA Bacău, a fost reținut de DNA

Directorul DSVSA Bacău, a fost reținut de DNA

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 ianuarie 2016, 11:55

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2016, a inculpatei Carmen Carleta Bodea, director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:

– luare de mită (3 infracţiuni),

– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (4 infracţiuni),

– instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni).

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 26.10.2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău a pretins şi a primit suma de 2.700 lei de la administratorul unei societăţi comerciale cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne.

Banii au fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuţiile de serviciu referitoare la planificarea acţiunilor şi controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, suspendarea/anularea autorizaţiei/înregistrării sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi dispunerea măsurilor complementare de sancţionare.

În perioada 14.10.2015 – 27.10.2015, în aceeaşi calitate, inculpata Bodea Carmen-Carleta a acceptat promisiunea unor sume de bani de la un medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripţie veterinară. Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achiziţiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentaţiei de participare la licitaţie, avizarea raportului de atribuire a achiziţiei şi semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare cu câştigătorul procedurii de atribuire.

În acelaşi context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informaţii nedestinate publicităţii despre licitaţia respectivă. Astfel, deşi anunţul privind licitaţia nu fusese publicat pe SEAP, inculpata Bodea Carmen-Carleta i-a comunicat persoanei respective condiţiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat faţă de cel folosit în precedentele licitaţii, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitaţiei şi care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitaţia şi componenţa comisiei de licitaţie care va fi numită prin dispoziţia sa.

În perioada 11.11 – 28.12.2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în calitate de director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, cu ocazia unor concursuri organizate de instituţia publică unde îşi desfăşura activitatea, a furnizat unui număr de trei persoane informaţii nedestinate publicităţii, respectiv variantele de subiecte pentru proba scrisă.

În acest fel inculpata a asigurat candidaţilor respectivi un avantaj faţă de ceilalţi participanţi la concurs şi, totodată, obţinerea unui punctaj necesar câştigării concursului.

În acelaşi context, la data de 17 decembrie 2015, inculpata Bodea Carmen-Carleta, printr-un intermediar, a primit un plic conţinând suma de 5.000 lei de la ruda unuia dintre candidaţii favorizaţi.

În perioada 05 – 08.01.2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta, în aceeaşi calitate, i-a determinat pe membrii unei comisii de examinare să favorizeze un candidat, atât la proba scrisă cât şi orală, în contextul organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea unor posturi de medic veterinar pe perioadă determinată.

Acţiunea inculpatei a avut ca urmare obţinerea, de către candidatul respectiv, a unui folos necuvenit, respectiv promovarea concursului şi a cauzat vătămarea intereselor legitime a DSVSA Bacău, referitoare la ocuparea posturilor pe criterii de competenţă.

Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 13 ianuarie 2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta urmează să fie prezentată Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acest dosar penal, procurorii efecuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 18:40

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești

Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, două cereri de suspendare și anulare a hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6...

Două cereri de suspendare și anulare a deciziei CCR privind prezidențialele – respinse de Curtea de Apel Ploiești
Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 17:10

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile

Ministerul Apărării Naționale (MApN) salută decizia Departamentului de Stat al Statelor Unite de a aproba vânzarea către România a unui nou...

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:39

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în...

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:23

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei

Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea...

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:10

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public

Directia generala Poliția locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii, informează...

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:52

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare

Biroul Electoral Județean Constanța a decis, astăzi, suplimentarea buletinelor de vot care vor fi folosite, duminică, 4 mai, în primul tur al...

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a...

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:47

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind descoperirea de „droguri îngropate pe plajă”, Centrul de Informare și...

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri