Ascultă Radio România Constanța Live

Percheziții la falsificatori de carduri bancare

Percheziții la falsificatori de carduri bancare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 ianuarie 2016, 10:47

Polițiștii de la combaterea criminalității organizate și procurori ai DIICOT Covasna și Brașov fac, azi, 25 de percheziții în zece județe și în municipiul București, fiind vizați membrii unei grupări specializate în infracțiuni informatice și spălare de bani, prin falsificarea de carduri bancare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Covasna fac, luni, cu sprijinul procurorilor DIICOT – ST Brașov și al ofițerilor de poliție judiciară de la birourile și serviciile de combatere a criminalității organizate din Brașov, Covasna, Galați, Vrancea, Brăila, Ploiești, Buzău, Bacău, Craiova, Olt, Timișoara, Arad, Iași, Vaslui și București, 25 de percheziții domiciliare în județele Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiș, Vaslui, Iași și în municipiul București, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni informatice și spălare de bani.

Astfel, o persoană este suspectată că, în perioada 2013-2015, a inițiat și a coordonat un grup infracțional organizat cu componente transnaționale în vederea săvârșirii de infracțiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate și efectuarea de retrageri neautorizate, cu obținerea unor însemnate profituri materiale, în special din țări ale Uniunii Europene, dar și din state din afara UE, precum Norvegia, Elveția, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că dispozitivele confecționate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obținerea datelor confidențiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank și retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate, arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, gruparea ar fi obținut date confidențiale de la aproximativ 7.000 de carduri bancare.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna vor fi duse, în vederea audierii, 22 de persoane.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat, până în prezent, la aproximativ 40.000 de dolari, se precizează într-un comunicat al Poliției.

Sprijinul tehnic și informativ a fost asigurat de Serviciul Român de Informații, acțiunea fiind realizată cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna.

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 17:10

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile

Ministerul Apărării Naționale (MApN) salută decizia Departamentului de Stat al Statelor Unite de a aproba vânzarea către România a unui nou...

Noul sistem PATRIOT va înlocui echipamentul donat Ucrainei. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile
Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:39

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în...

Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr din comuna constănțeană Corbu a găzduit un atelier de lucru cu tema ”Dezvoltarea turismului durabil în comuna Corbu”
Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:23

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei

Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea...

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 16:10

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public

Directia generala Poliția locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii, informează...

CONSTANȚA: Amendă de 90.000 de lei pentru trei persoane care aruncau deșeuri pe domeniul public
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:52

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare

Biroul Electoral Județean Constanța a decis, astăzi, suplimentarea buletinelor de vot care vor fi folosite, duminică, 4 mai, în primul tur al...

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a...

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:47

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind descoperirea de „droguri îngropate pe plajă”, Centrul de Informare și...

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:15

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus

Peste 10.000 de tineri, absolvenți de clasa a VIII-a, dar și liceeni de clasa a XII-a și a XIII-a au venit astăzi în campusul Universității...

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus