Invenţiile lui 2016: ceasul cu arome, pantoful cu încălzire şi şoseta-pulsometru
Publicat de Florentina Stan, 9 ianuarie 2016, 11:12
Ştiinţa nu bate pasul pe loc nici în 2016. Ba chiar reuşeşte să ne surprindă, ceea ce nu e puţin lucru, într-o lume în care nu ne mai miră nimic. Printre inovaţiile oamenilor de ştiinţă, anunţate public, la început de an se numără: pantofii cu încălzire, roboţii umanoizi şi ceasurile deşteptătoare cu arome. Toate au fost prezentate la cel mai mare eveniment de tehnologie de la începutul anului, CES 2016, care are loc la Las Vegas în perioada 6-9 ianuarie.
Iată doar câteva dintre inovaţiile prezentate:
The Owlet Smart Sock adică şoseta inteligentă, care monitorizează ritmul cardiac al bebeluşului şi în caz că apar nereguli, transmite o alertă către smartphone.
Pantofii cu încălzire şi contor de paşi.
Compania franceză Zhor-Tech a prezentat un model de pantof, mai altfel. Concret, pantoful emană căldură iar temperatura poate fi ajustată cu ajutorul unei aplicaţii mobile. De asemenea, pantoful, denumit Smartshoe 001, măsoară numărul de paşi. Unul din modelele de pantofi ale companiei are şireturi care se leagă singure, relatează USA Today.
Ceasul deşteptător cu arome este o altă invenţie prezentată la CES 2016. Sensorwake te trezeşte nu cu o sonerie, ci cu arome de cafea, trandafiri sau chiar cu arome de cornuri calde. Arată ca un ceas deşteptător, iar aromele sunt declanşate de cartuşe cu care ceasul e încărcat de cu seară. USA Today relatează că, pentru somnoroşi, dacă aceştia nu se trezesc datorită aromei, ceasul declanşează şi o alarmă sonoră.