(AUDIO)Leontina Pop: energie şi noutăţi muzicale de calitate
Publicat de cezarcolimitra, 7 ianuarie 2016, 19:33
Tonică din cale afară, Leontina Pop a fost invitată în emisiunea „Seri de cântec românesc” de miercuri, 6 ianuarie. Născută chiar de Bobotează, interpreta din Mureş, a transmis energie şi vitalitate celor care au ascultat interviul cu Cezar Colimitra.
Solista a adus, în program, cele mai noi creaţii ale sale spre bucuria ascultătorilor Radio Constanţa. Cântecele sunt bine făcute, muzica şi textele fiind apreciate la superlativ. O încununare, am putea spune, a întregii cariere muzicale a Leontinei Pop, un vârf al înregistrărilor de până acum.
Albumul este unul dublu: conţine două cd-uri puse sub titlul „Gurghiule, râu de munte”. Cântecele pe care Leontina Pop le-a cules de pe Văile Mureşului şi Gurghiului seduc de la prima audiţie.
Cântăreaţa mureşeană ne-a asigurat că nu se opreşte aici. În viitorul apropiat, ne vom bucura de piese noi cu Leontina Pop.
Alături de informaţiile profesionale, solista a oferit publicului şi date din viaţa personală. Ne-a vorbit despre familie, despre nepoţelul pe care îl iubeşte enorm, despre copiii plecaţi peste hotare. Tocmai de aceea, întâlnim pe noul volum un cântec de înstrăinare şi unul care evocă raporturile familiale dintre părinţi, bunici, copii.
Vă las şi pe voi să ascultaţi aici interviul cu Leontina Pop.