Trafic de coșmar pe Valea Prahovei
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 ianuarie 2016, 13:04
Poliţiştii le recomandă turiştilor care se întorc acasă după vacanţa de Revelion să aleagă şi rute alternative în condiţiile în care, din experienţa anilor trecuţi, valorile de trafic vor creşte considerabil, atenţionând, totodată, că există riscul formării poleiului pe şosele.
Pentru aceste ultime zile de vacanță, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor menține același nivel de prezență în stradă și aceeași exigență în ceea ce privește sancționarea faptelor ilegale.
Pentru că sunt așteptate creșteri ale valorilor de trafic pe principalele artere rutiere, oamenii legii atenționează conducătorii auto că din punct de vedere meteorologic situația se va schimba începând de astăzi și vor apărea condiții pentru depunerea de polei sau zăpadă.
Tocmai de aceea, polițiștii recomandă celor care pleacă la drum să se intereseze din timp cu privire la condițiile de trafic, să aibă pregătite mașinile pentru circulația în condiții de iarnă și să conducă cu multă prudență. Celor care au de străbătut distanțe mari, le recomandăm să plece din timp și să respecte limitele de viteză.
De asemenea, în aceste zile au fost dispuse măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, mai ales cele de pe granița de vest, care vor fi tranzitate de foarte mulți dintre românii veniți în țară de sărbători.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră pe DN1 Ploiești – Brașov s-a intensificat pe sensul de mers către Braşov, la Comarnic.
De precizat este faptul că diminuarea capacităţii de circulaţie a DN1 este cauzată şi de trecerea de la două, la o bandă de circulaţie, de la intrarea în localitatea Comarnic, pe sensul de mers către Braşov.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în stradă.
Astfel, pentru evitarea problemelor apărute ca urmare a aglomerării Drumului naţional 1 şi pentru evitarea ambuteiajelor ce pot apărea pe fondul depăşirii capacităţii de preluare a valorilor de trafic, poliţiştii le recomandă şoferilor să aleagă rute alternative pentru a se întoarce acasă din vacanţa de Revelion petrecută în staţiunile montane, cum ar fi: DN 1A Braşov-Săcele-Cheia-Vălenii de Munte-Ploieşti-Buftea-Bucureşti şi DN73 Braşov-Bran-Câmpulung Muscel-Piteşti- Autostrada A1 (Piteşti – Bucureşti).
Celor care au ales varianta clasică, poliţiştii rutieri le recomandă ca de la Sinaia să folosească şi varianta DN71 Sinaia-Moroieni-Fieni-Târgovişte-Bucureşti.