Calendarul zilei – 31 decembrie
Publicat de Codrin RAITA, 31 decembrie 2015, 06:05
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Braşov: Biserica Neagră găzduieşte concertul „La cumpăna dintre ani”, care va include, pe lângă muzica de orgă, mesajul spiritual al comunităţii evanghelice pentru anul 2016 – ora 12:00
* Sibiu: Cea de-a VII-a ediție a Concertului de Anul Nou va evoca atmosfera de glorie a jazz-ului, într-o scenografie susţinută de aranjamente muzicale spectaculoase. Spectacolul ”NEW YEAR’S JAZZ” se va desfăşura în zilele de 31 decembrie 2015 şi 1 ianuarie 2016, la Sala Thalia, cu începere de la ora 18:00
– S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie
* Acum 163 de ani (1852), avea loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali
* În urmă cu 98 de ani (1917), guvernul sovietic recunoaştea independenţa Finlandei, care, la 6.XII.1917, profitând de revoluţia bolşevică rusă, îşi declarase independenţa totală
* Se împlinesc 90 de ani (1925), de când Consiliul de Coroană aproba renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman
* În urmă cu 77 de ani (1938), celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)
* Într-o zi de 31 decembrie, acum 69 de ani (1946), era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza)
* În urmă cu 59 de ani (1956), era înfiinţată Televiziunea Română (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună); primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială
* În discursul de Anul Nou de acum 26 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România
* 26 de ani se împlinesc şi de la constituirea, la Bucureşti, a primei organizații a societății civile constituită legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale
* Acum 23 de ani (1992), Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi înceta existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS, succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, devenind Republica Cehă şi Republica Slovacă
* În urmă cu 16 ani (1999), Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos. În baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze. Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” SUA construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625)
– 1842: S-a născut scriitorul Iacob C. Negruzzi, membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)
– 1858: S-a născut Enea Hodoş (frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş), scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1945)
– 1869: S-a născut juristul Constantin N. Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului XIX până în primele decenii ale secolului XX („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (m. 1932)
– 1889: A murit scriitorul Ion Creangă; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1839)
– 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (vezi Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cel mai în vârstă era soţia
– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955)
– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis)
– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993) – 100 de ani
– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007)
– 1946: S-a născut Mihai Dascăl (pseudonimul lui Mihail Dascălu), critic, istoric literar, editor şi publicist (m. 2004)
– 1953: A murit Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (n. 1865)
– 1956: A murit Eugen Herovanu, jurist, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (n. 1874)
– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887)
– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)
– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903) – 30 de ani
– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor german originar din România (n. 1929)
– 2001: A murit Ion Zamfirescu, eseist şi istoric al teatrului, personalitate marcantă a vieţii teatrale româneşti (n. 1907)
EVENIMENTE EXTERNE
– Berlin: Discurs de final de an susţinut de cancelarul german, Angela Merkel
– Moscova: Alocuţiunea preşedintelui rus, Vladimir Putin, la final de an
Aniversări – Comemorări
– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez, iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330)
– 1617: S-a născut pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo, una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (m. 1682). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com/EBchecked/topic/398128/Bartolome-Esteban-Murillo menţionează ca dată a botezului 1 ianuarie 1618
– 1679: A murit Giovanni Alfonso Borelli (pe numele său adevărat Giovanni Francesco Antonio Alonso), fizician, matematician și astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii (n. 1608)
– 1691: A murit Robert Boyle, fizician şi chimist irlandez; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627)
– 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (n. 1646)
– 1849: S-a născut Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (m. 1913)
– 1855: S-a născut poetul italian Giovanni Pascoli (m. 1912) – 160 de ani
– 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; unul dintre cei mai importanţi reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne (m. 1954)
– 1872: A murit dramaturgul și prozatorul Aleksis Kivi, considerat întemeietorul teatrului național finlandez (n. 1834)
– 1877: A murit Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1819)
– 1878: S-a născut scriitorul argetinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (m. 1937)
– 1880: S-a născut George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al doilea război mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1953 (m. 1959) – 135 de ani
– 1899: A murit Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (n. 1842)
– 1899: S-a născut Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (m. 1940)
– 1903, 31.XII. / 1904, 13.I : S-a născut Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (m. 1992)
– 1905: S-a născut Tadeusz Breza, romancier polonez (m. 1970) – 110 ani
– 1905, 31.XII. / 1906, 13.I: A murit fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (1896) (n. 1859) – 110 ani
– 1908: S-a născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul „vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-al doilea război mondial (m. 2005)
– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)
– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864)
– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor britanic de film
– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851) – 75 de ani
– 1941: S-a născut actriţa britanică de film Sarah Miles
– 1943: S-a născut actorul britanic de film de origine indiană Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji)
– 1948: S-a născut Donna Summer (pe numele său adevărat LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (m. 2012)
– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867) – 65 de ani
– 1959: S-a născut Val Kilmer, actor american
– 1980: A murit regizorul de film american Raoul Walsh (n. 1887) – 35 de ani
– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918) – 15 ani
Sursa: RADOR