Adolescent de 15 ani găsit spânzurat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 decembrie 2015, 14:14
Un adolescent de 15 ani din Slatina a decis să-şi pună capăt zilelor.
Băiatul nu a putut suporta moartea tatălui, iar după pomana de şase luni a părintelui s-a dus la un loc de joacă şi s-a spânzurat.
Oamenii care locuiesc în apropiere de locul de joacă din Slatina au fost cei care au descoperit trupul fără suflare al adolescentului.
Rudele spun că în cursul zilei băiatul a participat la pomana de 6 luni a tatălui său. Cel mai probabil acesta a suferit o depresie după pierderea părintelui.
Polițiștii au declanșat o anchetă.