Foto – ALERTĂ în Constanţa. Un copil, în pericol să cadă de la înălţime
Publicat de , 14 decembrie 2015, 15:43
Echipaje de pompieri ale ISU Dobrogea au intervenit luni, după-amiaza, pentru evitarea producerii unei tragedii. Un minor se afla în pericol să cadă de la înălţime, dintr-un imobil situat pe strada Ştefan cel Mare, în apropiere de intersecţia cu bulevardul Tomis. El era blocat pe balcon şi ţipa după ajutor.
Pompierii au ajuns cu bine la el, după o intervenţie cu scara din dotare, iar copilul, în vârstă de zece ani a fost salvat. El rămăsese închis în casă, împreună cu sora sa, care dormea.