„Piți” revine pe cămilă
Publicat de Catalin Donose, 9 decembrie 2015, 13:32
Consiliul de conducere al clubului Al Ittihad a aprobat, revenirea antrenorului Victor Piţurcă la conducerea tehnică a echipei din Arabia Saudită.
Directorul executiv Hamid al-Balawi, un opozant al angajării lui Piţurcă, şi-a anunţat demisia în urma deciziei conducerii clubului.
Victor Piţurcă, în vârstă de 59 de ani, a preluat prima dată pe Al Ittihad în octombrie 2014, după ce şi-a reziliat contractul de selecţioner al României. El i-a transferat, în pauza de iarnă, pe foştii stelişti Lucian Sânmărtean şi Lukasz Szukala la Al Ittihad, dar numai internaţionalul român mai face parte din lot în acest moment.
Piţurcă a fost demis în vară, după ce Al Ittihad a terminat campionatul pe locul patru, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei.
Victor Piţurcă a fost înlocuit de Ladislau Boloni, dar şi acesta a fost dat afară în urma înfrângerii suferite, la 22 noiembrie, pe teren propriu, scor 0-3 (0-2), în faţa formaţiei Al Ahli. Egipteanul Adel Abdulrahman a fost numit antrenor interimar după plecarea lui Boloni.
După nouă etape, Al Ittihad ocupă locul al treilea în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, cu 17 puncte. Al Hilal este pe primul loc, cu 24 de puncte, fiind urmată de Al Ahli, cu 21 de puncte.