Zilele porţilor deschise la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa
Publicat de , 3 decembrie 2015, 13:29
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa organizează în perioada 3-4 decembrie, „Zilele Porţilor Deschise”, activitate prilejuită de împlinirea a 143 de ani de învăţământ de marină.
Cu acest prilej, părinţi şi elevi, de la cei mai mici până în ultimul an de liceu, au posibilitatea de a vizita infrastructura academiei, alcătuită din laboratoare, săli de curs şi simulatoare cu dotări de ultimă generaţie.
Pentru a veni în sprijinul viitorilor studenţi, în ceea ce priveşte promovarea examenului de Bacalaureat, la academie se organizează, gratuit , în fiecare sâmbătă, pregătire la matematică, a completat locotenent Andreea Macovei.
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” este o instituţie de învăţământ tehnic superior, evaluată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior cu calificativul „ Grad de încredere ridicat”.