FC Farul a predat o lecție Academicii
Publicat de Catalin Donose, 28 noiembrie 2015, 13:32
În etapa a 17-a din Liga a II-a de fotbal, astăzi, FC Farul Constanța a învins în deplasare pe Academica Clinceni cu 1-0 (0-0).
Formația antrenată de Constantin Gache a făcut un meci bun, cu o defensivă sigură iar golul victoriei a fost marcat de Adrian Pătulea în minutul 60.
FC Farul continuă să fie pe locul al 5-lea cu 28 de puncte iar etapa viitoare, vineri, 4 decembrie va evolua la Constanța cu Dunărea Călărași, în nocturnă, de la ora 18.
Celelalte rezultate din seria I: Dunărea Călărași – CS Balotești 3-0, Rapid CFR Suceava – SC Bacău 0-3, Bucovina Pojorâta – Oțelul Galați 4-0, Dacia Unirea Brăila – ACS Berceni 3-0.
Meciul Rapid București – Gloria Buzău se va juca luni, 30 noiembrie, de la ora 18.