Turcia sesizează NATO şi ONU după incidentul cu avionul rus de vânătoare
Publicat de , 24 noiembrie 2015, 14:22
Premierul turc Ahmet Davutoglu, care a convocat o reuniune de urgenţă cu şeful Statului Major, Hulusi Akar, şi cu ministrul de externe Feridun Sinirlioglu a decis ca Ankara să sesizeze NATO şi ONU cu privire la incidentul de la frontiera turco-siriană.
Turcia a doborât marţi un avion de vânătoare rus la frontiera sa cu Siria. Moscova susține că avionul doborât de turci se afla „exclusiv în spațiul aerian al Siriei” și a fost doborât de artilerie, de la sol. Avionul se afla la o altitudine de circa 6.000 de metri. Moscova a confirmat, de asemenea, că piloții au reușit să se catapulteze.
De la începutul intervenţiei militare ruse în Siria în sprijinul regimului preşedintelui Bashar al-Assad, la sfârşitul lunii septembrie, incidentele de frontieră s-au înmulţit între Ankara şi Moscova. La 3 octombrie, avioane de vânătoare turce au interceptat un avion militar rus angajat în Siria, care încălcase spaţiul aerian al Turciei şi care a fost forţat să se întoarcă. Moscova a invocat atunci condiţii meteo nefavorabile.
Armata turcă a doborât la 16 octombrie o dronă de fabricaţie rusă, care pătrunsese în spaţiul aerian al Turciei. Tensiunile între cele două ţări au crescut în ultimele zile, după o serie de bombardamente ruse care, potrivit Ankarei, au vizat localităţi turcofone în Siria. Turcia l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei la Ankara pentru a protesta faţă de consecinţele serioase ale acestei operaţiuni.