Zeci de evenimente, joi, la Târgul „Gaudeamus”
Publicat de Bogdan Comșa, 19 noiembrie 2015, 17:36
70 de evenimente au fost programate joi, în cea de-a doua zi a Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România: lansări de carte, dezbateri, ateliere de creativitate pentru copii şi demonstraţii la salonul de inventică.
Numeroase personalităţi din ţară şi străinătate au vizitat, alături de iubitorii de carte, standurile celor peste 300 de expozanţi.
Numărul celor care au trecut pragul Pavilionului Central – unde se desfăşoară evenimentul – este mai mare decât în anii precedenţi.
Joi după-amiază a avut loc şi o dezbatere pe marginea cărţii „A uita Bucureştiul” de Victor Ieronim Stoichiţă – preşedintele de Onoare al ediţiei actuale a Târgului.
Programul a continuat, apoi, cu lansarea volumelor „Căutând Iubirea” de Corina Chiriac şi „Destin liric” de Florin Opran.