Viceprimarul comunei Mereni, Iulian Olteanu, a fost condamnat la un an cinci luni şi zece zile cu suspendare
Publicat de , 17 noiembrie 2015, 15:51
Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus astăzi, condamnarea viceprimarul comunei Mereni, Iulian Olteanu, la pedeapsa de 1 an 5 luni şi 10 zile cu suspendare.
Decizia nu este definitivă.
Vă reamintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispuş în luna iulie a acestui an, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a viceprimarului comunei Mereni, Iulian Olteanu.
În sarcina sa au fost reţinute infracţiuni de înşelăciune şi infracţiuni concurente de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Potrivit procurorilor, „în cursul anului 2007, cu ocazia formulării cererii de acordare a sprijinului financiar în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă, ce a fost adresată Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Constanţa, Iulian Olteanu a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului privind suprafaţa totală de teren pretins deţinută în vederea exploatării agricole şi a inserat date nereale în cuprinsul planurilor de detaliu, puse la dispoziţie de către reprezentanţii agenţiei”.